ZF 24

Cea mai mare listare pe bursă din istoria României a fost sărbătorită cu şampanie la Londra şi cu apă minerală la Bucureşti

Cea mai mare listare pe bursă din istoria României a...

Autor: Andrei Chirileasa, Roxana Pricop

12.11.2013, 21:45 2810

Acţiunile Romgaz, cea mai mare companie românească de stat, au debutat ieri concomitent pe bursa de la Bucureşti şi pe bursa de la Londra, cu o creştere de 15% în prima zi, care a urcat capitalizarea companiei la 3 miliarde de euro (4 mld. dolari), cu 400 milioane de euro peste valoarea la care statul a vândut 15% din companie în oferta publică iniţială.

Premierul Victor Ponta, ministrul energiei Constantin Niţă şi directorul general al Romgaz Virgil Metea au sărbătorit ieri la bursa din Londra listarea Romgaz prin intermediul GDR-urilor (titluri financiare, cotate în dolari, ce au la bază acţiunile Romgaz), cea mai mare şi mai aşteptată listare din istoria României.

La Bucureşti, şedinţa de tranzac­ţionare a fost deschisă de consilierii şi „adjuncţii“ din guvern şi ministere, confirmând astfel statutul de „Cenu­şăreasă“ al bursei locale.

„Este un moment istoric pentru ţara mea. Este prima dată când o companie de stat este listată internaţional“, a declarat emoţionat premierul Ponta la deschiderea şedinţei de tranzacţionare a bursei de la Londra. „Dacă această poveste se va dovedi de succes, cu siguranţă vom privi înainte şi la anul ne vom întoarce din nou aici cu Hidroelectrica, Elec­trica, cu alte companii publice româneşti şi sper că astfel să dăm un mesaj important şi puternic investitorilor străini că Ro­mânia este deschisă către lume şi că noi avem un potenţial pe care nu l-am folosit până acum.“

WikiZF: Profilul companiei Romgaz

La Bucureşti, cuvântul de deschidere l-a avut Gabriel Dumitraşcu, directorul direcţiei de privatizare din Departamentul pentru Energie, cel care a coordonat din partea statului român această listare.

„Romgaz a devenit o bornă pentru piaţa de capital. Vom vorbi despre piaţa de capital înainte şi după listarea Romgaz. Sperăm ca piaţa de capital să se dezvolte şi să aducă mai multă stabilitate economiei“, a spus Dumi­traşcu.

Bursa de la BucureŞti, ora 10:00 (ora României): Ludwik Sobolewski (dreapta), CEO al BVB, a deschis şedinţa de tranzacţionare alături de Gabriel DumitraŞcu (stânga), şeful direcţiei de privatizare din Departamentul pentru Energie. „Folosirea GDR-urilor este un indiciu de piaţă de capital subdezvoltată în România“, a spus Sobolewski.

 

Chiar dacă majoritatea celor intervievaţi de ZF au spus că prezenţa premierului Ponta la Londra este un eveniment de PR important pentru Ro­mâ­nia, listarea duală a Romgaz le lasă tuturor un gust amar, deoarece bursa de la Bucureşti arată că nu este încă pregătită să intre în clubul pieţelor de capital importante din Europa.

„Nu trebuie însă să ne iluzionăm în privinţa GDR-urilor. Aceste instrumente financiare nu au fost inventate pentru o piaţă dezvoltată. Folosirea GDR-urilor este un indiciu de piaţă de capital subdezvoltată în România. Piaţa românească de capital trebuie să se dezvolte astfel încât să fie suficient de lichidă pentru a absorbi ofertele statului“, a declarat polonezul Ludwik Sobolewski, directorul general al BVB.

Deşi în deschidere cele mai mari tranzacţii cu Romgaz s-au realizat pe bursa de la Bucureşti, la sfârşitul zilei bursa de la Londra a câştigat partida. Tranzacţiile de la Londra s-au ridicat la 37 milioane de dolari, în timp ce la Bucureşti s-au tranzacţionat acţiuni în valoare de 92,5 milioane de lei (27,8 mil. dolari). Chiar şi aşa, listarea Romgaz rămâne unul dintre momentele de referinţă pentru bursa de la Bucureşti, alături de listarea Fondului Proprie­tatea în 2011.

Citiţi continuarea articolului aici

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 13.11.2013

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO