• Leu / EUR4.9461
  • Leu / GBP5.7088
  • Leu / USD4.7286
ZF 24

Cel mai agitat an pentru „regii asfaltului”: arestările şi insolvenţele au curs pe bandă rulantă

Cel mai agitat an pentru „regii asfaltului”: arestările şi insolvenţele au curs pe bandă rulantă

Dan Beşciu, proprietarul Euro Construct Trading 98. a fost reţinut de DIICOT într-un dosar de evaziune. Fotograf: Octav Ganea

Autor: Andreea Neferu

26.12.2014, 09:00 530

Anul 2014 a adus un nou şoc pentru industria locală a construcţiilor nu doar prin prisma faptului că investiţiile publice au fost drastic reduse şi, în concluzie, sectorul nu a reuşit să iasă din criză, ci şi prin lungul şir de insolvenţe ale constructorilor mari, dar şi prin arestările mai multor oameni de afaceri din zona construcţiilor, implicaţi în dosare de evaziune sau spălare de bani.

Un exemplu recent este cel al lui Theodor Berna, care controlează constructorul bucureştean Tehnologica Radion. La scurt timp după ce omul de afaceri a fost arestat preventiv într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani cu prejudiciu de 100 de milioane de euro, Tehnologica Radion a intrat în insolvenţă.

Tot anul acesta a fost reţinut de procurorii DIICOT într-un dosar de evaziune, spălare de bani şi delapidare, şi unul dintre proprietarii Euro Construct Trading 98, Dan Beşciu. În acelaşi dosar, au fost arestaţi la domiciliu şi Alexandru Horpos şi Vlad Vameşu, doi dintre acţionarii constructorului Straco Grup, care a realizat autostrăzi precum Deva-Orăştie.

Primul mare constructor care s-a confruntat în ultimii ani cu probleme a fost Romstrade, la finalul lui 2012, după ce Nelu Iordache, omul de afaceri giurgiuvean care controlează constructorul, a fost reţinut pe fondul unor acuzaţii de deturnare a unor fonduri europene destinate construcţiei unei autostrăzi. La scurt timp, Romstrade a pierdut o serie de contracte de construcţii şi a intrat în insolvenţă.

Acesta a fost de altfel şi primul mare constructor cu acţionariat local care a intrat în incapacitate de plată, iar ulterior calea insolvenţei a fost aleasă şi de alte firme de anvergură, precum Confort (Georgică Cornu), Concefa (familia Cercel), Alpine (Austria) sau Vectra Service (Marcel Butuza).

O altă insolvenţă care a marcat piaţa construcţiilor anul acesta a fost cea a firmei Vega 93 (Corneliu Istrate) din Galaţi.

De altfel, una din şapte companii de construcţii din România se află în prezent în insolvenţă, după cum spunea recent Laurenţiu Plosceanu, preşedintele Asociaţiei Române a Antreprenorilor de Construcţii (ARACO).

Piaţa construcţiilor s-a ridicat anul trecut la 9,6 miliarde de euro, înregistrând un declin de circa 40% pe timp de criză. Sectorul de profil a continuat să scadă anul acesta, în contextul în care investiţiile, în special publice, au fost puternic reduse.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9461
Diferență: 0,0142
Ieri: 4.9454
Azi: 4.7286
Diferență: -0,291
Ieri: 4.7424
Azi: 5.7088
Diferență: -0,7597
Ieri: 5.7525
Azi: 4.9311
Diferență: -0,3133
Ieri: 4.9466