• Leu / EUR4.9297
  • Leu / GBP5.7419
  • Leu / USD4.6851
ZF 24

Cel mai bogat millennial iese la suprafaţă: Mark Mateschitz, în vârstă de 30 de ani, a preluat jumătate din imperiul Red Bull, după moartea tatălui lui

Cel mai bogat millennial iese la suprafaţă: Mark Mateschitz, în vârstă de 30 de ani, a preluat jumătate din imperiul Red Bull, după moartea tatălui lui

Autor: Andrei Şerbănescu

11.11.2022, 15:48 740

Pe lângă faptul că deţine jumătate din cea mai mare companie de băuturi energizante din lume şi două echipe de curse de Formula 1, Mark Mateschitz mai deţine o distincţie: este cel mai bogat millennial din Europa.

Austriacul în vârstă de 30 de ani, care a moştenit o participaţie de 49% din Red Bull GmbH în urma decesului tatălui său, Dietrich, valorează acum 15,7 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index.

Tânărul a moştenit averea după ce tatăl său, Dietrich Mateschitz, cofondatorul companiei de băuturi energizante Red Bull şi proprietarul echipei de curse de Formula 1 a mărcii, a murit la vârsta de 78 de ani.

Antreprenorul austriac a transformat băutura energizantă într-una dintre cele mai cunoscute mărci din lume, cu celebrul slogan „Red Bull îţi dă aripi”.

Mateschitz avea o avere netă de aproximativ 20 de miliarde de dolari, potrivit Forbes. El şi omul de afaceri thailandez Chaleo Yoovidhya au fondat Red Bull în 1984, au vândut primele băuturi energizante în Austria trei ani mai târziu şi s-au extins în SUA în 1997. Yoovidhya a murit în 2012.

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9297
Diferență: 0,2297
Ieri:
Azi: 4.6851
Diferență: -1,1228
Ieri:
Azi: 5.7419
Diferență: 0,8536
Ieri:
Azi: 5.0142
Diferență: 0,5051
Ieri: