• Leu / EUR4.7619
  • Leu / GBP5.4653
  • Leu / USD4.1988
ZF 24

Cel mai bogat ungur preia încă o bancă din România după un deceniu de la prima achiziţie. În spatele OTP se află un mix între statul ungar şi investitori unguri, ruşi, francezi şi americani

Cel mai bogat ungur preia încă o bancă din România după un deceniu de la prima achiziţie. În spatele OTP se află un mix între statul ungar şi investitori unguri, ruşi, francezi şi americani

Autor: Cristian Hostiuc, Ciprian Botea

29 iul 2014 31618

Grupul ungar OTP a convocat mâine o conferinţă de presă la hotelul Radisson din centrul Capitalei, la 18.30 (iniţial ora programată era 11:45),  pentru a anunţa achiziţia Millennium Bank, subsidiara locală a celui mai important grup bancar din Portugalia. La conferinţă vor parti­cipa oficiali ai băncii locale, dar şi de la Budapesta.

Discuţiile dintre OTP şi Millennium au durat câteva luni, fiind mediate de firma de audit şi consultanţă PwC.

Ziarul Financiar a anunţat tranzacţia în urmă cu aproape trei săptămâni.

Ungurii de la OTP sunt pe ultima sută de metri să preia Millennium Bank

Odată cu preluarea Millennium Bank, ungurii câştigă patru locuri în topul băncilor locale, urcând pe locul 13, cu o cotă de piaţă de 2% şi cu active cumulate de 2 miliarde de euro. OTP Bank ocupa la finalul lunii mai locul 17 în sistemul bancar, iar Millennium locul 23.

Aceasta ar fi prima consolidare din sistemul bancar local prin fuziunea dintre două bănci de după izbucnirea crizei financiare din 2008. Piaţa tranzacţiilor bancare a fost spartă anul trecut, fiind însă vorba de preluări de portofolii (Raiffeisen-Citi şi UniCredit RBS) sau de preluarea unor bănci de către investitori care nu erau prezenţi pe piaţă (Getin-RIB, Dorinel Umbrărescu-ATE Bank şi Axxess Capital-Nextebank).

OTP, cel mai mare grup bancar din Ungaria, este la a doua achiziţie pe piaţa românească după preluarea Robank, o entitate pusă pe picioare de grupul Bali, reprezentat local de generalul Victor Atanasie Stănculescu şi omul de afaceri Dan Drăgoi, tatăl actualului consilier prezidenţial şi fost ministru de finanţe Bogdan Drăgoi.

După preluarea Robank, OTP a încercat să-şi extindă prezenţa şi prin alte achiziţii, manifestându-şi interesul pentru BCR, Banca Transilvania sau Banca Carpatica, dar toate aceste ţinte au fost ratate, , astfel că banca a rămas cu o prezenţă marginală în sistemul bancar, respec­tiv cu o cotă de piaţă de puţin peste 1%. OTP devenise în ultimii ani „cumpărătorul de serviciu“ din sistemul bancar, în 2011 fiind aproape de preluarea RBS România.

OTP, fosta casă de economii a Ungariei (echi­valentul CEC), a fost înfiinţată în 1949, iar după căderea comunismului a devenit un grup inte­grat, listat la bursă, cu planuri de extindere în regiu­ne. Ungurii deţin bănci în Bulgaria, Croaţia, Româ­nia, Serbia, Slovacia, Ucraina, Munte­negru şi Rusia. OTP are în total o reţea de 1.500 de sucursale în regiune şi aproape 12 milioane de  clienţi.

Grupul OTP are active de 34 miliarde de euro şi o capitalizare bursieră de 4 miliarde de euro. Spre comparaţie, cea mai importantă bancă din România, BCR, are active de 15 miliarde de euro. De asemenea, BRD, a doua bancă din România, listată la Bursa de la Bucureşti, are o capitalizare de 1,4 miliarde de euro.

OTP este listată la Bursa de la Budapesta, cu un free float de 64%, restul acţiunilor fiind deţinute de ruşii Megdet, Timur and Ruszlan Rahimkulov (8,9%), grupul petrolier ungar MOL (8,6), asigurătorul francez Groupama (8,3%), influenta bancă de investiţii europeană Lazard (5,5%) şi statul ungar printr-o agenţie (5%). În total, investitorii străinii deţin 56% din acţiuni, iar cei localizaţi în Ungaria restul de 46%.

Cel care a împins banca înainte este banche­rul Sandor Csanyi, care ocupă poziţia de preşe­dinte şi CEO al băncii din 1992. El este consi­derat cel mai bogat om din Ungaria şi unul dintre cele mai influente personaje din viaţa economică şi politică, echivalentul lui Mugur Isărescu, dar din sectorul privat. Averea lui Csanyi este estimată la circa o jumătate de miliard de euro.

Csanyi are 61 de ani, iar înainte de căderea comunismului a ocupat mai multe funcţii în administraţia ungară. Din 2010 este preşedintele federaţiei de fotbal din Ungaria, cu a cărei echipă va juca România în preliminariile Campio­natului European din 2016. Csanyi este şi producător de vinuri.

Principalele valute BNR - joi, 13:35
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7619
Diferență: 0,1262
Ieri: 4.7559
Azi: 4.1988
Diferență: 0,1121
Ieri: 4.1941
Azi: 5.4653
Diferență: -0,2591
Ieri: 5.4795
Azi: 4.1953
Diferență: 0,2054
Ieri: 4.1867