• Leu / EUR4.9461
  • Leu / GBP5.7088
  • Leu / USD4.7286
ZF 24

Cel mai greu lucru pentru un investitor e să ştie când şi cum să vândă, nu când să cumpere. Cazul Ţiriac

Cel mai greu lucru pentru un investitor e să ştie când şi cum să vândă, nu când să cumpere. Cazul Ţiriac

Autor: Cristian Hostiuc

22.06.2014, 20:17 7085

Cel mai mare scandal politic al deceniului, arestarea lui Mircea Băsescu, care riscă să îngroape cariera politică a lui Traian Băsescu, a acoperit una dintre cele mai mari şi mai interesante tranzacţii făcute de un om de afaceri român. Ion Ţiriac îşi vinde banca, adică îşi vinde partea deţinută în UniCredit Ţiriac Bank, a patra bancă din România. El a intrat în această afacere, respectiv de a avea o bancă, în 1991, iar ieşirea lui din acest sector ar pune capăt unei istorii care nu întotdeauna a fost liniştită.

Puţină lume ştie că la începutul anilor 2000, Banca Ţiriac se chinuia să supravieţuiască pentru că se îneca cu credite neperformante. Atunci, Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, i-a spus omului de afaceri că trebuie să vină cu o nouă infuzie de capital dacă mai vrea să rămână pe piaţă.

Strâns cu uşa, Ţiriac a venit cu noi bani şi l-a angajat pe Anthony  van der Heijden , fostul şef al operaţiunilor ING de la Bucureşti să-i cureţe banca. Situaţia multor bănci din România este la fel în acest moment.  

Creşterea economică care a venit peste România începând cu 2002-2003 şi boom-ul creditelor de consum unde Banca Ţiriac finanţase operaţiunile Flanco a dat o altă întorsătură evoluţiei băncii, ca de altfel şi a întregului sistem bancar românesc.

Perspectiva intrării în Uniunea Europeană în 2007 a umplut avioanele de investitori care căutau să cumpere bănci în România, o ţară subbancarizată ( subbancarizată este şi acum), dar cu perspective extraordinare de creştere când se faceau power-point-uri.

În 2004, Ţiriac şi-a pus şi el banca la vânzare, dar în termeni diferiţi de cei clasici. El voia să găsească un investitor cu care să se asocieze, nu să-i vândă banca pur şi simplu.  Aşa că în prima parte a lui 2005, omul de afaceri i-a selectat pe cei de la HVB Bank , la vremea respectivă al doilea grup mare bancar din Germania, care avea o filială în România.  De Banca Ţiriac se mai interesaseră grupul francez Societe Generale, care avea în România BRD, National Bank of Greece, care avea Banca Românească, BNP, un alt mare gigant francez şi chiar HSBC.

 

Citiţi aici articolul apărut în Ziarul Financiar, în 2005: Ţiriac înclină spre o fuziune cu HVB Bank

Această asociere a lui Ţiriac cu HVB este una din cele mai interesante tranzacţii făcute pe piaţa românească pentru că parametrii de evaluare pentru exit, respectiv dacă Ţiriac voia să iasă de tot din afacere, au fost stabiliţi atunci.

În 2005, preţul activelor româneşti începuse să crească pe neaşteptate şi considerabil şi niciun om de afaceri român nu prea mai voia să vândă pentru că spera că va obţine mult mai mult dacă mai aşteaptă câţiva ani. Ţiriac şi-a dat banca şi controlul primind în schimb parametri de ieşire din deal.  Preluarea peste numai câteva luni a grupului german HVB de către italienii de la UniCredit a menţinut în picioare parametrii afacerii, respectiv, multiplul de activ net, cel mai uzitat indicator de evaluare a unei bănci. 

În cazul tranzacţiei din 2005 între Ţiriac şi HVB, multiplul a fost de peste trei ori, activele nete, dacă nu chiar 3,5. Când numai peste şase luni, la finalul lui 2005, BCR a fost vândută la un multiplu de şase, cel mai ridicat multiplu de evaluare stabilit pentru o bancă, pe care Erste îl regretă şi acum  şi plăteşte cu vârf şi îndesat, în mod cert Ţiriac a crezut că şi-a vândut banca prea ieftin. După numai trei ani, a venit criza, iar băncile din întreaga lume păreau că pică ca la un joc de domino.  Indicatorii de evaluare pentru o bancă s-au prăbuşit şi de la o medie de 3-4, multiplul a căzut la 1 şi chiar sub 1, respectiv pe o bancă nu se mai plătea nici măcar activul net deţinut.

Indicatorii s-au prăbuşit şi în România în acelaşi fel. În perioada de boom, 2006-2007, principalii acţionari ai Băncii Transilvania cereau doua miliarde de euro. În 2009, valoarea băncii se prăbuşise la 300-400 milioane de euro şi niciun investitor  nu era dispus să plătească mai mult de un multiplu de 1 la valoarea activelor nete.

În schimb, Ţiriac îşi asigurase din 2005 un multiplu de 3,5, pe care UniCredit trebuia să i-l plătească.  În 2014, Ţiriac şi-a manifestat dorinţa de a ieşi din afacerea bancară, iar acum italienii trebuie să-i plătească de trei ori mai mult decât sunt parametri actuali de evaluare a unei bănci. 

Nu ştiu cine a avut ideea de a stabili clar parametrii de ieşire din afacere încă din 2005, Ţiriac sau consultanţii lui de la acea vreme, banca de investiţii Rothschild, dar această opţiune valorează un miliard de euro. UniCredit Ţiriac Bank avea la finalul lui 2013 active nete de 2,8 miliarde de lei, adică 620 milioane de euro.  La un multiplu de 3,5, banca ar face 2,1 mld.euro, ceea ce înseamnă că pachetul lui Ţiriac de 45% din acţiuni ar valora un miliard de euro. Dacă s-ar lua în considerare parametrii actuali de evaluare a unei bănci din acest moment, valoarea pachetului nu ar trece de 250 de milioane de euro.

Probabil că nu vom şti niciodată cu exactitate câţi bani va lua Ion Ţiriac în urma afacerii bancare pe care a început-o în 1991, dar nu cred că mai puţin de un miliard de euro. Pentru un business în care a stat 24 de ani, este un câştig remarcabil, mai ales dacă se ia în considerare şi faptul că acum un deceniu Banca Ţiriac era pe muchie.

Cel mai greu lucru pentru un investitor este să ştie când şi cum să iasă dintr-o afacere. În perioada de boom mulţi oameni de afaceri români, cu oferte de vânzare pe masă, au crezut că businessul merge numai în sus şi oricine poate să dea oricât. Criza a retezat acest elan, dar a făcut să şi dispară toate ofertele. Probabil că mulţi antreprenori şi-ar vinde acum afacerile la un preţ la jumătate din ce au primit în perioada de boom. Dar nici acel preţ nu se mai oferă, iar companiile lor sunt pline de datorii. De asemenea, câţi dintre oamenii de afaceri şi-ar da controlul businessului, uitându-se la perspectiva unui exit peste un deceniu?

Modelul lui Ţiriac a fost contrar pieţei. Decât să-şi ţină tot businessul într-un singur coş, el a preferat să se asocieze în mai toate afacerile, având în faţă câştigul de peste zece ani, nu după un an. La fel a făcut şi în asigurări, unde mai deţine jumătate din Allianz-Ţiriac sau la Metro, unde deţine 15% din grupul de retail ( aici are discuţii de evaluare cu germanii privind cât valorează afacerea Metro în România).

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9461
Diferență: 0,0142
Ieri: 4.9454
Azi: 4.7286
Diferență: -0,291
Ieri: 4.7424
Azi: 5.7088
Diferență: -0,7597
Ieri: 5.7525
Azi: 4.9311
Diferență: -0,3133
Ieri: 4.9466