ZF 24

Cel mai mare fond suveran de investitii din lume tinteste tarile emergente

19.11.2007, 11:38 37

Autoritatea pentru Investitii din Abu Dhabi, cel mai mare fond suveran de investitii din lume, se reorienteaza catre pietele emergente, in cautarea unor randamente mai mari decat cele obtinute din activele traditionale europene si americane, transmite Reuters.

Fondul arab, cu o valoare de 650 de miliarde de dolari, care a optat, in mod traditional, pentru investitii in titluri ale trezoreriei SUA sau alte active cu venituri fixe, a discutat cu specialistii HSBC despre optiunea de a isi orienta fondurile catre pietele in curs de dezvoltare, potrivit lui Youssef Nasr, directorul general HSBC pentru Orientul Mijlociu.

"Randamentele obtinute in SUA sau Europa nu vor fi la fel de mari ca cele de pe pietele emergente. Ei (Autoritatea pentru Investitii din Abu Dhabi - n.r.) au solicitat sprijin in ceea ce priveste aceste piete in curs de dezvoltare", a declarat Nasr la o conferinta despre investitii.

Mai multe stiri pe www.mediafax.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO