ZF 24

Cel puţin 10% dintre corporatişti şi-ar putea pierde jobul începând cu a doua jumătate a anului din cauza recesiunii. „Sunt corporaţii care dau afară 20% din personal pentru că au realizat că pot avea aceeaşi productivitate, dar cu oameni mai puţini"

Zona Pipera din Bucureşti este una dintre cele mai aglomerate raportat la clădirile de birouri nou construite

Zona Pipera din Bucureşti este una dintre cele mai aglomerate raportat la clădirile de birouri nou construite

Autor: Bogdan Alecu

13.06.2020, 11:00 24904

Anularea planurilor de creştere în cazul multor companii duce în perioada imediat următoare la restructurări, pe măsură ce fiecare va încerca să reducă pe cât posibil costurile.

Scăderea economică alături de contractarea planurilor de afaceri vor duce la dispo­nibilizări în marile companii în următoarele luni, potrivit da­telor din piaţă. Cel puţin 10-20% din­tre corporatişti şi-ar putea pierde lo­cul de muncă, fiind vizaţi, ca de obi­cei, cei angajaţi în ultimul an, aceştia fiind recrutaţi pentru o creştere care nu va mai avea loc în viitorul apropiat.

„Sunt corporaţii care dau afară 20% din personal pentru că au realizat că pot avea aceeaşi productivitate, dar cu oameni mai puţini şi au ajuns inclusiv să lucreze în trei ture, de la 8 la 16, de la 10 la 18 şi de la 12 la 20, pen­tru a nu supraaglomera birourile. În plus, noile proiecte care ar fi trebuit să de­ma­reze în 2020 sunt deja întârziate“, spun surse din piaţa imobiliară.

Spre exemplu, potrivit datelor din ra­poartele consultanţilor de la C&W Echinox, în cazul birourilor, la începu­tul anului, când economia nu era afec­tată de criza provocată de noul coro­na­vi­rus, estimările vizau un pipeline de bi­rouri de 239.000 mp. Din acest volum s-au livrat 81.000 mp în primul trimes­tru, iar până la finalul anului se vor mai livra încă 135.000 mp. Astfel, din cei aproa­pe 240.000 mp estimaţi, la final se vor mai livra 216.000 mp. Din cei 135.000 mp 82.000 mp sunt deja contractaţi.

Spre exemplu, mulţi corporatişti se vor întoarce în birouri abia în 2021, în contextul în care revenirea acum la bi­rou ar presupune costuri supli­men­tare, iar prin prisma distanţării sociale pot re­veni cel mult jumătate dintre corpo­ratişti la birou fără investiţii majore.

„Valul de concedieri este deja în curs! Cu toţii am urmărit numărul de con­tracte încetate, aşa cum a fost co­mu­nicat de autorităţi, dar nu au apărut noi cifre de la anunţul măsurilor de re­ve­nire, aşa că vom vedea dacă se menţine rit­mul de 8-10.000 contracte încetate/zi. După sta­bi­lizarea pe termen scurt, aşteptăm ca toa­te marile companii să ope­reze pro­gre­siv opti­mizări ale numă­rului de sala­riaţi, în funcţie de comenzi, de proiectele de di­gitalizare ori de di­ver­se cerinţe la nivel de grup. Tendinţa pe care am observat-o este că firmele aleg să procedeze fie la ple­cări ţintite, cu acordul părţilor, fie la în­cetări in­dividuale, în limita lunară per­misă de le­gislaţie, astfel încât nu dema­rea­ză con­cedieri colective. Dat fiind că avem o legislaţie permisivă pentru anga­ja­tor, esenţial va fi ca aceşti oameni să pri­meas­că sprijin, atât financiar, cât şi pen­tru a-şi găsi un loc de muncă. Piaţa va fi dificilă şi în continuare“, explică Ralu­ca Pârvu, business manager în ca­drul companiei de consultanţă BPI Group.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO