ZF 24

Cele mai importante evenimente de astazi

Cele mai importante evenimente de astazi
19.02.2009, 19:22 13

1. Dacia majoreaza productia pentru a satisface cererea din Germania. Compania Automobile Dacia a anuntat astazi ca va majora productia din luna martie la 1.200 de autovehicule pe zi, de la 1.085 de unitati in prezent, ca urmare a cresterii explozive a vanzarilor de pe piata germana, unde saptamanal se comercializeaza peste 1.000 de automobile Dacia, fata de media saptamanala de 80 din 2008.

La inceputul acestui an productia Dacia a fost redusa la 1.085 de unitati pe zi, fata de peste 1.300 in 2008 datorita reducerii cererii de pe piata locala si europeana. In Romania Dacia a inregistrat in ianuarie vanzari de aproximativ 1.900 de masini, in scadere cu 60% comparativ cu ianuarie 2008 in Romania.

2. Euro scade la 4,2637 lei, minimul ultimelor 7 sedinte. Moneda nationala s-a apreciat puternic astazi la cursul de referinta, Banca Nationala anuntand o cotatie de 4,2637 lei/euro, in scadere cu 3 bani fata de nivelul publicat miercuri. Pe piata interbancara, cursul de schimb a atins un minim de 4,25 lei/euro in prima parte a zilei, insa a urcat in jurul pragului de 4,27 lei/euro dupa publicarea cotatiilor de referinta.

3. Finantele resping ofertele bancilor la licitatia cu titluri de stat nedorind sa plateasca o dobanda mai mare de 11,25%. Ministerul Finantelor a respins joi, pentru prima data in acest an, toate ofertele bancilor la licitatia cu titluri de stat avand valoarea programata de 200 mil. lei si scadenta la 3 luni.

Volumul total al cererii a fost de 429,3 mil. lei, majoritatea in numele si contul propriu al bancilor.

4. ING: Ar fi de dorit ca Romania sa se imprumute de la FMI sau UE. Un pachet de finantare din partea FMI sau a UE este tot mai probabil, se arata intr-un raport al ING.

"Guvernatorul (Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu - n.r.) nu a exclus un acord cu FMI, dar a subliniat si importanta finantarii de la UE. Suntem solidari cu aceasta opinie, un acord cu FMI putand fi utilizat pentru nevoi privind plata balantei de plati si a majorarea credibilitatii Romaniei in fata investitorilor, in timp ce fondurile de la UE ar putea fi folosite pentru a sustine cresterea economica si pentru a acoperi temporar deficitul bugetar. Ambele optiuni sunt foarte importante pentru economia romaneasca", se arata in raportul ING Bank.

5. Vodafone o aduce pe Madonna la Bucuresti. Vodafone Romania, al doilea mare operator de telecomunicatii mobile de pe piata locala, va sponsoriza concertului Madonnei de la Bucuresti, din data de 26 august 2009, a anuntat compania.

"Vodafone este incantat sa fie sponsorul oficial al concertului sustinut de Madonna in Romania, ca parte a turneului mondial cu cel mai mare succes in momentul de fata. Cu acest nou eveniment, continuam seria concertelor Vodafone Best Music. Toti clientii Vodafone Romania pot achizitiona bilete la concert, inainte de punerea in vanzare pentru publicul larg, de pe site-ul www.myticket.ro, intre 23 februarie si 2 martie 2009", a spus Liliana Solomon, Chief Executive Officer Vodafone Romania.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
Azi:
Diferență:
Ieri: 4.9126
Azi:
Diferență:
Ieri: 4.6804
Azi:
Diferență:
Ieri: 5.6911
Azi:
Diferență:
Ieri: 4.9667