Anul 2014 a adus în imobiliare creşteri pe majoritatea liniilor, de la tranzacţii cu terenuri şi proprietăţi comerciale la livrări de locuinţe noi, sector în care revirimentul s-a simţit în special în Bucureşti şi judeţul Ilfov. De reţinut este şi lupta pentru controlul zonei Barbu Văcărescu - Floreasca, precum şi tranzacţiile semnate de marii operatori din piaţa de telecomunicaţii - Orange, Vodafone şi Telekom - care au închiriat în acest an birouri noi de 55.000 de metri pătraţi.
Creştere de 64% a numărului de locuinţe finalizate în regiunea Bucureşti - Ilfov
Sectorul rezidenţial, despre care consultanţii imobiliari susţin că este ultimul care îşi revine din criză, a reînceput anul acesta să crească atât din prisma numărului de locuinţe noi finalizate, cât şi a preţurilor solicitate pentru apartamente în marile oraşe.
Datele Institutului Naţional de Statistică arată pentru primele nouă luni ale anului numărul de case şi apartamente finalizate în regiunea Bucureşti - Ilfov a crescut cu 64%, până la 5.657 de unităţi, în timp ce la nivel naţional avansul a fost de doar 7%, până la 28.555 de locuinţe. Pentru întreg anul este aşteptată finalizarea a peste 8.000 de case şi apartamente în Bucureşti - Ilfov şi circa 45.000 de locuinţe în întreaga ţară. În ceea ce priveşte preţurile solicitate, în opt dintre cele mai scumpe zece oraşe din România preţurile au crescut cu valori cuprinse între 1,5% şi 4,4%, în timp ce în Târgu-Mureş acestea au stagnat, iar la Sibiu a fost consemnat un declin de 3,7%.
NEPI şi Globalworth au dus piaţa tranzacţiilor imobiliare spre 1,2 mld. euro
Companiile de investiţii imobiliare Globalworth şi NEPI, conduse de oamenii de afaceri Ioannis Papalekas şi Martin Slabbert, au fost în acest an cei mai activi jucători în sectorul tranzacţiilor imobiliare comerciale, o piaţă care a înregistrat un salt spectaculos, de la 300 mil. euro în 2013 la 1,2 mld. euro în acest an.
Dintre tranzacţiile realizate de cei doi investitori de referinţă rămâne preluarea mallului Promenada din Bucureşti, o tranzacţie de 148 de milioane de euro realizată de NEPI şi austriecii de la Raiffeisen Evolution, dezvoltatorii proiectului.