ZF 24

Charles de Gaulle Plaza, „transfer“ de 70 mil. € între două fonduri GLL

Foto Victor Ciupuliga

Foto Victor Ciupuliga

Autor: Cristi Moga

22.01.2014, 21:25 2072

Charles de Gaulle Plaza, clădirea de birouri care domi­nă intrarea în Parcul Herăstrău dinspre Bulevardul Avia­torilor, a fost vândută la sfârşitul anului trecut de Accession Fund, fond administrat de compania germană GLL Real Estate Partners, către un alt fond din portofoliul GLL, într-o tranzacţie cu o valoare de aproape 70 mil. euro, potrivit informaţiilor ZF.

Accession Fund, fond printre ai cărui acţionari să nu­mără grupul italian de asigurări Generali sau Banca Euro­peană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), cum­pă­rase în 2006 clădirea de 23.000 mp de la Avrig 35 şi austriecii de la CA Immo pentru 80 mil. euro în cea mai mare tranzacţie din piaţa imobiliară de la vremea respectivă.

În anii care au urmat, Accession Fund a încasat chirii de 40-50 mil. euro din exploatarea clădirii, iar anul trecut fon­dul a decis să vândă imobilul către HR GLL Central Eu­rope, chiar dacă valoarea tranzacţiei este sub nivelul achi­­­ziţiei din 2006, pe fondul reducerii chiriilor din Bucu­reşti şi al creşterii nivelului randamentelor acceptate de cumpărători.

„Valoarea tranzacţiei a fost sub nivelul de 70 de milioane de euro şi a fost realizată din fonduri proprii, astfel că s-a rambursat şi împrumutul bancar existent“, au declarat pentru ZF surse apropiate discuţiilor.

Citiţi exclusiv pe ZF Corporate:

- ce spun reprezentanţii GLL despre randamentul clădirii Charles de Gaulle Plaza comparativ cu cele oferite de pieţele din Paris şi Londra

- ce chiriaşi au plecat şi cine a venit în locul lor în ultimii ani

Citiţi mai multe detalii aici

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 23.01.2014

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO