ZF 24

Cifra de afaceri din industrie a crescut în primele cinci luni ale anului cu 4%, datorită creşterii industriei prelucrătoare, în timp ce sectorul extractiv a scăzut cu 15,8%. În mai, afacerile din industrie s-au redus cu 7,1%

Cifra de afaceri din industrie a crescut în primele...

Autor: Roxana Rosu

17.07.2024, 09:55 67

Cifra de afaceri din industrie pe piata internă şi externă a crescut în primele cinci luni ale anului, în termeni nominali, cu 4%, datorită creşterii industriei prelucrătoare (+4,9%), în timp ce industria extractivă a scăzut cu 15,8%, arată datele INS.

În luna mai, afacerile din industrie au scăzut atât faţă de luna aprilie 2024 cu 8,5%, cât şi faţă de luna mai 2023 cu 7,1%. 

În perioada ianuarie-mai, pe marile grupe industriale, creşteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în toate zonele, respectiv industria bunurilor de capital (+8,6%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+3,6%), industria bunurilor de uz curent (+2,3%), industria bunurilor intermediare (+1,5%) şi industria energetică (+0,5%).

În luna mai 2024, faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, afacerile din industrie au avut un minus de 7,1%, ca urmare a scăderii înregistrate în industria prelucrătoare (-7,1%) şi  în industria extractivă (-7%).

Pe marile grupe industriale, scăderi au înregistrat industria energetică (-11,5%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-9,6%), industria bunurilor intermediare (-7,5%), industria bunurilor de capital (-7,2%) şi industria bunurilor de uz curent (-4,3%).

Comparativ cu aprilie 2024, în mai industria s-a redus cu 8,5%, ca urmare a scăderii înregistrate de industria prelucrătoare (-8,7%) şi în industria extractivă (-3,3%).

Pe marile grupe industriale, cifra de afaceri a scăzut în industria bunurilor de capital (-10,3%), industria energetică (-10,1%), industria bunurilor intermediare (-8,1%), industria bunurilor de uz curent (-6,4%) şi industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-4,8%).

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels