• Leu / EUR4.7729
  • Leu / GBP5.5580
  • Leu / USD4.3160
ZF 24

Cinci ţări din UE în care se trăieşte mai bine decât în România dar în care benzina e mai ieftină

Autor: Octavian Calei, Roxana Petrescu

5 apr 2014 3095

Scumpirea la combustibil aplicată de la 1 aprilie de toate benzinăriile din ţară  odată cu intrarea în vigoare a accizei de 7 cenţi pe litru a urcat România în topul ţărilor din UE cu cea mai scumpă benzină, deasupra Austriei, Ungariei sau Lituaniei, potrivit calculelor ZF.

În România, al cincilea producător de petrol la nivel european care-şi acoperă 40% din necesarul intern de petrol, benzina este de la 1 aprilie mai scumpă decât în Austria sau Luxemburg, printre cele mai bogate state din UE, dar sărace în resurse.

România, o ţară unde salariul minim este de 157 de euro şi cu un PIB pe cap de locuitor de 8.775 de dolari în 2013, afişează în medie la pompă un preţ de 1,35 de euro pe litru pentru sortimentul euro-super 95, în timp ce în Austria, stat cu un PIB per capita de peste 6 ori mai mare, benzina costă 1,34 de euro pe litru.

Lituania, Letonia şi Ungaria sunt lăsate în urmă de România la capitolul preţ la benzină, state cu un PIB per capita şi salariu minim aproape duble. În Ungaria, unde salariul minim este de 341 de euro, benzina euro-super 95 costă în medie 1,31 euro, potrivit datelor Oil Bulletin.

De la 1 apriie preţurile la carburanţi au crescut cu 41 de bani pe litru, cu aproape 7% de pe o zi pe alta, aceasta fiind cea mai mare scumpire aplicată vreodată peste noapte.

PIB per capita, preţuri curente

România  8775
Austria   49844
Lituania  15358
Letonia  15284
Ungaria  13344
Cehia   19243

Sursa: FMI, estimări 2013 în dolari

Salariul minim

România  157
Austria  nu este reglementat
Lituania  289
Letonia  286
Ungaria  341
Cehia   315

Eurostat, salariul minim în euro 2013

 

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7729
Diferență: 0,3764
Ieri: 4.7808
Azi: 4.3160
Diferență: 1,0323
Ieri: 4.3144
Azi: 5.5580
Diferență: 0,5463
Ieri: 5.5850
Azi: 4.3412
Diferență: 0,9534
Ieri: 4.3531