ZF 24

Cine este Gheorghe Călburean, fostul director de la Romgaz, care a avut 500 de milioane de euro şi a rămas cu numai 6 milioane

Autor: Roxana Petrescu

06.06.2015, 09:18 5407

Printr-un comunicat sec, Dafora, businessul de 200 mil. lei de foraj controlat de omul de afaceri Gheorghe Călburean, a anunţat că se predă în faţa barilului ieftin, cerându-şi singur insolvenţa.

Dafora devine astfel prima victimă a unui mediu de afaceri din ce în ce mai ostil în domeniul petrolier, mar­cat de reducerea buge­telor de investiţii ale marilor companii sau de re­tra­gerea acestora din proiectele de explorare şi producţie. La mijlocul anului 2007, deţinerile lui Călburean pe Bursă valorau 500 de milioane de euro. Ieri, după anunţul insolvenţei, acţiunile Dafora şi Condmag, constructorul de conducte, au scăzut cu aproape 15%, iar cele două companii mai valorau 5,9 milioane de euro.  Banca Transilvania este cel mai mare creditor al Dafora.

WikiZF: Profilul companiei Dafora S.A.

„Pe lângă problemele de piaţă cu care se confruntă toată industria, la noi au apărut şi alte evenimente care ne-au pus în imposibilitatea de a merge mai departe. Deodată ne-am trezit cu securea deasupra capului pentru că exista o sumă de 14 milioane de lei pentru care puteam să ajungem în situaţia de a avea conturile blocate în orice moment. Având acest mecanism la dispoziţie, am decis să apelăm la el“, spune Claudiu Mureşan, membru în consiliul de administraţie al Dafora.

De la un maxim de 115 dolari pe baril în vara anului trecut, acum barilul se tranzacţionează la 60 de dolari. Acest lucru şi-a pus imediat accentul asupra pieţei locale, Petrom, singurul producător de petrol şi gaze, anunţând că va avea pentru anul acesta un buget de investiţii cu 30% mai mic. Singurele operaţiuni care nu sunt afectate de această decizie sunt cele din Marea Neagră, dar Dafora nu are capa­citatea de a explora offshore.

 

Exitul Chevron

„În contextul în care operaţiunile derulate de Dafora sunt în integralitate circumscrise forajului onshore, iar bugetele reduse de investiţii ale operatorilor sunt direcţionate cu preponderenţă către ope­raţiunile de explorare-producţie offshore, putem afirma că impactul crizei ţiţeiului este resimţit cel mai acut de contractorii de foraj onshore“, se arată în comunicatul trimis ieri de companie.

Dafora a mai fost afectată şi de decizia americanilor de la Chevron de a abandona operaţiunile din România în contextul în care explorările privind identificarea gazelor de şist s-au dovedit a fi un pariu pierdut. La aceasta s-a adăugat şi o amendă de aproape 4 milioane de lei impusă de Consiliul Concurenţei.

„În al doilea rând, o altă problemă pe care nu o putem gestiona se referă la imposibilitatea eşalonării obligaţiilor societăţii către bugetul de stat, repre­zentată de impozite şi taxe, motivată de neîndeplinirea uneia dintre condiţiile de aprobare a unei astfel de solicitări, respectiv limita minimă impusă valorii capitalurilor proprii“, se mai arată în documentul pu­blicat ieri.

Imediat după anunţ, acţiunile Dafora au picat cu aproape 15%, capitalizarea com­paniei ajungând la 13 milioane de lei. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu acţiunile Condmag, care a ajuns la o capitalizare similară.

Marele creditor

„Cel mai mare creditor al nostru este Banca Transilvania. Administratorul judiciar se va numi după ce va fi aprobată cererea de intrare în insolvenţă a companiei“, a mai spus Mureşan. Cererea de declanşare a insolvenţei la cererea debitorului a fost depusă ieri la Tribunalul Sibiu.

Mişcarea vine în contextul în care chiar la mijlocul lunii trecute Dafora anunţase că a ajuns la un acord cu finanţatorii său bancari şi de leasing prin care o parte din plăţile datorate de companie vor fi amânate, iar bilanţul îi va fi restructurat.

Creditorii companiei sunt Banca Transilvania, BCR, Bancpost, Unicredit Ţiriac Bank, Alpha Bank, BRD şi firmele de leasing ERB Leasing IFN, BT Leasing Transilvania, BCR Leasing IFN şi NBG Leasing IFN. „Acesta a fost mai degrabă un acord conceputual“, a mai precizat Mureşan.

De exemplu, anul trecut gradul de îndatorare al Dafora era de 132,5%, în contextul în care valoarea indicatorului nu ar trebui să depăşească 50%. La finalul anului trecut, Dafora avea datorii totale de aproape 350 mil. lei, din care două treimi sunt pe termen scurt, aceasta fiind una dintre cele mai îndatorate companii de pe Bursă.

„Decizia Consiliului de Administraţie a avut în vedere şi faptul că mecanismul de protecţie conferit de lege, prin declanşarea procedurii insolvenţei la cererea debitorului Dafora SA este singura soluţie de continuare a activităţii, pe care compania o are la dispoziţie în acest moment, fiind aptă totodată să nu compromită ireversibil şansele de reorganizare“, se arată în comunicatul dat ieri pe Bursă.

Dafora a terminat anul trecut cu un business de 200,4 milioane de lei, cu 27% mai mare comparativ cu 2013, iar firma a ajuns la un profit net de 3,2 milioane de lei, de la pierderile de 154,6 milioane de lei. Compania avea 525 de angajaţi la finele anului trecut.

 

Cine este Gheorghe Călburean

Călburean este preşedintele şi directorul general al companiei de foraj şi construcţii Dafora Mediaş. El a absolvit Institutul de Petrol şi Gaze din Ploieşti şi a făcut parte din echipa de conducere a Romgaz Mediaş în perioada 1991-1995, perioadă în care Dafora făcea parte din structura producătorului de gaze naturale. În 1995, când Dafora a devenit societate pe acţiuni, Călburean a preluat funcţia de director general şi preşedinte al consiliului de administraţie.

Călburean era aproape necunoscut pe bursa de la Bucureşti în 2006, când a început să vândă pachete de acţiuni la Dafora unor fonduri străine de investiţii, precum Julius Baer, ceea ce a determinat o creştere spectaculoasă a acţiunilor companiei. Ulterior el a cumpărat prin intermediul Dafora şi pachetul de control al Condmag Braşov, ajungând să controleze la mijlocul lui 2007 un grup care valora pe Bursă aproape 500 mil. euro. Ieri, Dafora şi Condmag mai valorau 5,9 mil. euro la Bursă.

Călburean mai este implicat şi în turism. El deţine hotelul Binderbubi din Sighişoara, dar şi un hotel sub acelaşi brand la Mediaş (4 stele). Divizia de turism a Dafora mai controlează, potrivit site-ului propriu, şi un alt hotel – Traube (3 stele) –, un motel LG, un han Greweln, toate în Mediaş, şi o agenţie de turism. 

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO