ZF 24

Cinematografia poloneză, o industrie de Oscar

Ida, lansat în 2013, este o copro­duc­ţie polono-daneză. Fil­mul lui Pawlikowski a fost un succes de box-office nu doar în Polona, ci şi în Franţa (peste 500.000 de bilete vândute), Marea Bri­tanie (400.000 de bilete) şi SUA (peste 500.000 de bilete). Ida a fost vân­dut în peste 30 de ţări.

Ida, lansat în 2013, este o copro­duc­ţie polono-daneză. Fil­mul lui Pawlikowski a fost un succes de box-office nu doar în Polona, ci şi în Franţa (peste 500.000 de bilete vândute), Marea Bri­tanie (400.000 de bilete) şi SUA (peste 500.000 de bilete). Ida a fost vân­dut în peste 30 de ţări.

Autor: Bogdan Cojocaru

02.05.2015, 08:55 338

Dacă ar fi ca producţia cultu­rală să fie statutul unei ţări, atunci filmul Ida, regi­zat de de Pawel Pawlikowski, arată exact care este locul Po­loniei în Europa şi în lume. Aventura cine­ma­to­grafică în alb şi negru a iniţierii unei tinere călugăriţe în tainele vieţii a câştigat anul acesta Oscarul pentru cel mai bun film.

Pawlikowski a dus astfel mai departe, şi foarte sus, o industrie a cărei istorie începe înainte de Primul Război Mondial.

Polonia a livrat peste 40 de filme anul trecut. De când a fost înfiinţat Institutul Polonez de Film, în 2005, producţia medie de filme poloneze este de 40-50. Bugetul mediu este de 4 – 4,5 mil. zloţi (1,12 mil. euro). Institutul de Film este cea mai mare sursă de finanţare pentru industria cine­ma­to­grafică polo­neză, ajutată şi de o puter­nică reţea de finanţare locală. Cei mai im­por­tanţi parteneri de coproducţie ai Po­loniei sunt Germania, Franţa şi Cehia, potrivit Film New Europe Asso­ciation.

 Polonia are peste 1.000 de cine­ma­to­grafe, dintre care 80% aparţin lan­ţu­ri­lor de cine­ma multiplex. În 2014, numărul de titlu­ri distribuite a depăşit 240, iar pri­mele trei locuri în  box office au fost ocu­pate de pro­ducţii poloneze.

Oameni precum Kazimierz Prószynski şi Bolesnaw Matuszewski construiau, prin montaje scurte şi mute, pionieratul filmului poloney la sfârşitul secolului XIX, scrie The Guardian. Prószynski a fost, de asemenea, şi un pionier-inventator al aparatelor de înregistrat imagini în miscare. El a devoltat în 1894 un aparat numit pleograf, iar în 1909 o camera de filmat comprimată.

Legenda spune că tradiţia filmului polonez s-a născut odată cu premiera lui „Prima dată a lui Antos la Varşovia“, regizat în 1908 de cel care a jucat şi rolul principal, Anton Fertner, un actor de teatru devenit apoi primul star de film polonez. El poate fi văzut, bătrân, în Ksiazatko (1937) şi Gehenna (1938).

Primul regizor  polonez care a lăsat o am­prentă semnificativă în istoria cinema­tografiei este Wladyslaw Starewicz, a cărui moş­tenire etnică subliniază dificul­tăţ­ile politice ale Poloniei din acea pe­rioadă. Născut la Moscova din emi­granţi din vechi teritorii polono-lituaniene înglo­bate în Imperiul Rus,  Starewicz a crescut în oraşul lituanian Kaunas. S-a întors la Mos­cova pentru a lucra la filemele lui inova­tive cu insecte. Printre titlurile nota­bile figurează „Răzbunarea camerama­nului“ (1912) şi … „Crăciunul Insectelor“.

Re­voluţia l-a forţat să fugă în Franţa, unde şi-a deschis propriul studio şi şi-a terminat capodopera „Povestea vulpii“, în 1930. Filmul a fost lansat abia în 1938.

Filmul mut polonez a lansat un alt star, care a profitat de avantajul interna­ţionalismului permis de absenţa dia­logului. Este vorba de Pola Negri, născută Barbara Apolonia Chalupiec, o actriţă care a strălucit mai întâi în producţiile po­lo­neye, apoi în cele germane.

În 1922  ea s-a mutat în SUA, unde a de­venit una dintre cele mai mediatizate ve­dete de la Hollywood, jucându-se cu scan­­dalurile şi cu aventurile de dragoste. Charlie Chaplin este una dintre cuceririle ei. Ziarele au numit-o „Regina Tra­ge­diei“.

Perioada interbelică, în care Polonia a obţinut independenţa, s-a tradus printr-un val masiv de filme naţionaliste, adesea adapătări ale unor surse literare. 

Una dintre cele mai marcante figuri ale epocii a fost regizorul Henryk Szaro, student al maestrului teatrului Vsevolod Meyerhold. Szaro a regizat filme monu­mentale precum „Mocny Czlowiek“ (Omul puternic, 1929) şi s-a făcut remarcat şi în era filmului cu sunet. El a făcut drama faustiană Pan Twardowski în 1936. Evreu polonez, Szaro a fost omorât prin împuşcare în 1942 după ce armata nazistă a invadat Varşovia.

Haosul şi distrugerile aduse de cel de-al Doilea Război Mondial a însemnat că Polonia a trebuit să-şi reconstruiască de la zero şi să-şi reinventeze industria filmului. Ocupaţia sovietică a făcut ca filmul şi cinematografia să devină o afacere a statului. Directorul Film Polski, agenţia de producţie cinematografică a guvernului, a fost Aleksander Ford, un stalinist bine organizat care s-a alăturat Armatei Roşii în timpul răboiului. El poate fi văzut puţin timp pe un film tras în 1959 în timp cr filma „Cavalerii ordinului Teutonic“ (1950), replica antigermană a filmului Alexander Nevsky, de Eisenstein.

Toţi directorii respectabili din pe­rioa­da postbelică au făcut cursurile Şcolii de Film Lódz, fondată în 1948. Unul dintre ab­solvenţi, Andrzej Wajda, a ajuns poate cel mai cunoscut nume din industria de film poloneză. El a fost un ucenic al lui Ford.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO