Comisia Naţională de Prognoză a revizuit în jos estimările privind creşterea economică din 2025, la 0,6%, faţă de 1,4% cât estima în primăvară, ca urmare a amplitudinii semnificative a şocurilor corecţiilor fiscale, cât şi creşterii preţurilor la energia electrică.
Actualul scenariu prevede o reconfigurare a traiectoriei principalilor indicatori macroeconomici ca urmare a realizărilor statistice din primul semestru al anului curent, a impactului măsurilor de ajustare bugetară din Pachetul1, în special majorarea impozitelor indirecte (TVA şi accize) simultan cu ajustarea cheltuielilor cu pensiile şi de personal din sectorul public, deciziei de liberalizare a preţului energiei electrice, ipoteze care nu au fost luate în calcul în prognoza anterioară, explică CNP.
Creşterea economică reală a fost ajustată descendent cu 0,8 puncte procentuale (de la 1,4% la 0,6%), în special ca urmare a unor evoluţii mai modeste la nivelul consumului privat, în timp ce deflatorul PIB a suportat o revizuire în creştere (+1,3 pp), fiind impactat de majorarea inflaţiei medii (+2,2 pp).
Pe termen mediu, Comisia estimează o creştere de economică de 1,2% în 2026, urmând ca în intervalul 2027-2028 rata medie anuală de creştere să urce spre 2,5%.

În perioada 2025-2028, dinamica consumului privat va fi devansată de cea a formării brute de capital fix, accentul fiind pus pe finalizarea proiectelor finanţate prin PNRR, rata de investiţii menţinându-se la circa 26%.
CNP subliniază că estimările rămân totuşi prudente, având în vedere posibilitatea implementării unor măsuri fiscale suplimentare, care pot afecta planurile de investiţii din sectorul privat. Astfel, s-a estimat o creştere medie anuală pentru formarea brută de capital fix de 3,2%, iar pentru consumul privat de 1,9%.
Consumul guvernamental, în contextul aplicării măsurilor de consolidare fiscală, va înregistra în primii doi ani 5 ai intervalului dinamici negative, respectiv -2,1% în 2025 şi -0,5% în 2026, urmată de o uşoară revenire în perioada 2027-2028, cu o rată medie estimată la 0,6%.
În primul semestru al anului 2025, comparativ cu perioada similară din 2024, PIB a înregistrat o creştere modestă de 0,3% pe seria brută şi 1,4% pe seria ajustată sezonier, în timp ce deflatorul PIB (7,6%) s-a situat la valori mai ridicate decât cele anticipate în momentul elaborării scenariului din prognoza de primăvară.