Modular Services, companie românească de outsourcing specializată în servicii integrate de IT, Finance şi BPO pentru clienţi internaţionali, a inaugurat oficial noul sediu extins din clădirea United Business Center 3 (UBC 3), parte a ansamblului mixed-use Palas Iaşi, dezvoltat de grupul Iulius. Compania, prezentă în Palas din 2021, ocupă acum 1.300 de metri pătraţi, distribuiţi pe două etaje.
Extinderea vine pe fondul unui ritm accelerat de creştere: în ultimele trei luni, Modular Services a angajat peste 50 de persoane pentru a susţine proiectele internaţionale aflate în dezvoltare şi cererea în creştere pentru servicii specializate. Compania are în prezent peste 290 de angajaţi în centrele din Iaşi, Bacău şi Bucureşti şi continuă să recruteze specialişti pentru roluri din ariile Tech, AI & Data, dezvoltare de aplicaţii, securitate cibernetică, suport tehnic, project management şi operaţiuni de business.
„Anul acesta sărbătorim 5 ani de activitate în regiune, iar noul sediu extins din Iaşi reflectă evoluţia constantă a operaţiunilor Modular Services. Investiţia continuă din partea CMS UK în dezvoltarea Modular Services confirmă un lucru pe care l-am demonstrat în aceşti ani: din România se pot livra servicii inovatoare, la cele mai înalte standarde, pentru firme globale de prestigiu. Acest lucru este posibil datorită unei pieţe de talent solide şi unei comunităţi active, concentrate pe creşterea mediului de business local. Alături de prezenţa noastră în Bucureşti, susţinem în continuare consolidarea Iaşului şi a întregii regiuni de Nord-Est prin hub-urile noastre de servicii Tech, AI şi Data. Avem încredere că astfel de semnale vor contribui la atragerea de noi investiţii în regiune", a declarat Ciprian Şaramet, managing director al Modular Services.
Modular Services este partener operaţional şi tehnologic pentru organizaţii internaţionale din domeniul juridic şi al consultanţei, furnizând servicii tehnice şi BPO pentru firme de avocatură şi companii de consultanţă strategică. Compania oferă servicii în peste 30 de ţări şi este în prezent cel mai mare furnizor de business services către piaţa de servicii juridice din Europa. În ultimii doi ani, compania a raportat o creştere a cifrei de afaceri de peste 40%.
Extinderea Modular Services consolidează poziţia ansamblului Palas drept cel mai mare pol de business din afara Capitalei. Palas Iaşi — proiect în care Iulius a investit circa 400 de milioane de euro de la deschiderea din 2012 — şi Palas Campus totalizează peste 130.000 de metri pătraţi de spaţii de birouri şi găzduiesc circa 60 de companii cu peste 14.000 de angajaţi. La nivel naţional, grupul Iulius operează 15 clădiri de birouri verzi sub brandul United Business Center, cu o suprafaţă de peste 242.000 de metri pătraţi, în care activează peste 140 de companii cu circa 29.500 de angajaţi, iar pentru Palas pregăteşte o remodelare arhitecturală şi a mixului de retail pe o suprafaţă de 80.000 de metri pătraţi, gândită de biroul britanic Foster Ă Partners.