ZF 24

Deşi compania a raportat rezultate financiare în creştere, investitorii de la New York au fost de altă părere: Acţiunile UiPath deschid în scădere cu 33% şedinţa de joi de pe Wall Street după raportarea rezultatelor şi a demisiei surprinzătoare a CEO-ului Rob Enslin. Compania pornită dintr-un apartament din Bucureşti a pierdut într-o zi 3 mld. de dolari din valoare

Deşi compania a raportat rezultate financiare în...

Autor: Liviu Popescu

30.05.2024, 16:38 1733

Acţiunile UiPath (simbol bursier PATH), compania producătoare de software de automatizare fondată în România de Daniel Dines şi Marius Tîrcă, a deschis în scădere abruptă şedinţa de tranzacţionare de joi pe fondul estimărilor slabe pentru perioada următoare şi a demisiei surprinzătoare a CEO-ului Rob Enslin.

https://www.zf.ro/eveniment/cine-este-robert-enslin-fostul-ceo-de-la-uipath-care-a-provocat-un-22392061

Astfel în primele minute de tranzacţionarea acţiunile PATH scad cu 33% la 12,22 dolari pe unitate. La acest preţ capitalizarea companiei este de 7 mld. dolari.

În timp ce investitorii erau atenţi la performanţa financiară a UiPath în primul trimestru al acestui an, vestea demisiei lui Rob Enslin după numai 4 luni în care a fost CEO a fost o surpriză mare şi neplăcută, iar acţiunile au intrat în cădere liberă imediat după anunţ.

UiPath a anunţat că fondatorul Daniel Dines preia din nou frâiele companiei începând cu 1 iunie, pentru a o conduce spre "o creştere durabilă, menţinând în acelaşi timp profitabilitatea". De asemenea, Dines a promis să reorienteze compania către clienţii şi partenerii săi şi să îmbunătăţească execuţia.

Dines a menţionat că Enslin a demisionat din motive personale, dar va rămâne consilier al companiei. Vestea a fost prost primită de investitori, acţiunile scăzând cu peste 30%, până la 12,69 dolari pe acţiune în orele de după închiderea pieţei, se arată într-un comentariu semnat de Bogdan Maioreanu, analist eToro.

“Când UiPath a înregistrat primul profit trimestrul trecut, lucrurile păreau să meargă în direcţia bună. Investitorii au reacţionat pozitiv atunci la demisia lui Dines din funcţia de co-CEO şi la numirea lui Rob Enslin ca unic CEO. Dines s-a ocupat de atunci de inovaţie, un domeniu în care excelează şi în care a arătat rezultate impresionante în crearea gamei de servicii a UiPath. În calitate de CEO, el a dus UiPath de la un mic apartament din Bucureşti pâna la a fi singurul "unicorn" românesc (startup evaluat la peste 1 miliard de dolari) listat pe Wall Street. Dar a reuşit, de asemenea, să conducă compania de la un maxim de aproape 90 de dolari pe acţiune după listare la un minim de puţin peste 10 dolari”.

UiPath a avut un parcurs perfect în ultimii 2 ani de depăşire a estimărilor profitului pe acţiune (EPS) şi a veniturilor în 100% din cazuri. Parcursul său a rămas neschimbat şi în acest trimestru. Compania a înregistrat venituri de 335 de milioane de dolari, o creştere de 15% de la an la an, care a depăşit estimările cu aproape 2 milioane de dolari. EPS a fost de 0,13 dolari, depăşind aşteptările cu un cent.

Din păcate, drumul care urmează este complicat pentru UiPath, continuă Maioreanu.

Compania este în continuare lider de piaţă în domeniul RPA (automatizarea proceselor prin roboţi) şi lucrează pentru a include IA generativă şi LLM (modele mari de limbaj) în suitele sale de produse. Cele mai recente integrări de IA ale sale sunt Copilot pentru Microsoft 365 şi Google Cloud. Dar Microsoft şi Google sunt, de asemenea, concurenţi pentru UiPath. Domeniul devine din ce în ce mai aglomerat, dar marjele sunt încă foarte bune. UiPath a înregistrat o marjă brută de 83% în acest  trimestru.

Dines are câteva sarcini importante în faţa sa, poate cea mai mare dintre ele fiind aceea de a recâştiga încrederea investitorilor. Reacţia pieţei după aflarea veştii este grăitoare în legătură cu ceea ce simt investitorii despre această schimbare de conducere după numai patru luni. O altă provocare este să menţină ritmul de creştere şi profitabilitatea. UiPath estimează că va încheia anul cu venituri de puţin peste 1,4 miliarde de dolari, ceea ce este mai puţin decât consensul iniţial de 1,56 miliarde de dolari, şi un profit operaţional de 145 de milioane de dolari.

Compania este una de care investitorii români sunt interesaţi. UiPath este a patra cel mai deţinută acţiune de către investitorii români pe platforma socială de tranzacţionare şi investiţii eToro, după Tesla, Nio şi Apple. Nvidia se află pe locul al şaselea în acest clasament.

 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24