ZF 24

Compozitorul şi dirijorul George Balint a murit la vârsta de 58 de ani

Compozitorul şi dirijorul George Balint a murit la...

Autor: Ana Obretin

02.09.2019, 16:34 416

Compozitorul şi dirijorul George Balint, fost director artistic al Operei Naţionale Bucureşti, a murit la vârsta de 58 de ani, anunţă Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.

"Trecerea în nefiinţă a lui George Balint (11 februarie 1961 - 30 august 2019) este o pierdere imensă pentru lumea muzicii româneşti şi pentru toti cei care au avut prilejul să îl cunoască şi să se bucure de spiritul său creativ", se arată în mesajul publicat pe pagina de Facebook a ministerului.

George Balint a fost membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor (începând cu anul 1987), director artistic al Operei Naţionale Bucureşti (1997 - 2000), dirijor permanent al Teatrului Naţional de Operetă şi Musical "Ion Dacian" (incepând cu anul 2000) şi realizator al emisiunii "Compozitori români de la A la Z", difuzată de Radio România Cultural (2000 - 2002).

Opusurile sale au fost onorate frecvent cu distincţii ale UCMR, precum şi cu premiul George Enescu al Academiei Române (2002).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO