ZF 24

Consiliul Concurenţei a luat la bani mărunţi contractele de exclusivitate pe care producătorii de bere le au cu restaurantele şi barurile

Producătorii de bere împrumută localurilor diferite obiecte precum umbrele, garduri îm­prejmuite, meniuri, mobilier sau copertine

Producătorii de bere împrumută localurilor diferite obiecte precum umbrele, garduri îm­prejmuite, meniuri, mobilier sau copertine

Autor: Ioana David

15.05.2014, 00:09 4149

Contractele pe care producătorii de bere le au cu localurile cuprind unele clauze ce limitează concurenţa, arată un raport recent al Consiliului Concu­renţei, iar informaţiile cuprinse în document ar putea sta la baza deschiderii unei investigaţii în această industrie.

Instituţia consideră că înţelegerile prin care restaurantele sau barurile cumpără volume minime de la distribuitori pe care în prealabil i-au agreat cu producătorii ar trebui eliminate la fel ca şi cele care se referă la faptul că există exclusivitate la expunere, adică unităţile pot vinde doar produsele unei singure companii.

„Dată fiind structura de tip oligopol a pieţei şi consolidarea în ultimii doi ani a poziţiei primilor doi concurenţi, cu cote de peste 30%, se recomandă ca aceştia să îşi facă o autoevaluare a sistemului de distribuţie exclusivă pe care îl practică, pentru a stabili dacă acordurile încheiate conduc la o reală creştere a eficienţei care contracarează reducerea concurenţei intramarcă“, arată studiul Consiliului care este încă în dezbatere publică.
 

Ce se întâmplă în piaţă

Prin multe dintre contractele încheiate, localurile pot vinde doar produse ale unui singur producător de bere şi nu pot schimba furnizorul, ceea ce, în opinia autorităţii de concurenţă, reduce presiunea concu­renţială.

Mecanismul este următorul: localul vinde doar brandurile unei singure companii, iar în schimb primeşte gratuit echipamente pentru berea draft pe o durată nedeterminată şi fără posibilitatea de a denunţa unilateral contractul.

Miza contractelor de exclusivitate dintre berari şi hoteluri şi restaurante înseamnă o piaţă de 700 mil. euro, în condiţiile în care vânzările de bere prin HoReCa (industria ospitalităţii) reprezintă 22% din consumul de bere, potrivit datelor Asociaţiei Berarii Europei.

La un preţ mediu de bere pe acest segment de 1,68 de euro pe litru, rezultă că pentru berari vânzările în HoReCa ajung la aproape 700 mil. euro (datele sunt aferente anului 2012).
 

„Consumatorul nu schimbă localul dacă nu găseşte o anumită bere“

Consiliul Concurenţei recomandă ca termenul maxim pentru aceste contracte să fie de cinci ani, iar unităţile din HoReCa să aibă posibilitatea să denunţe unilateral contractul.

Reprezentanţii restaurantelor sunt de părere că şi dacă această clauză ar fi eliminată formal din contracte, între berari şi localuri nu ar fi exclus să existe un gentlemen's agreement, respectiv o înţelegere informală potrivit căreia vor fi vândute produsele unei singure companii.

„Nici piaţa nu este educată. Consumatorul bea ceea ce i se pune pe masă. Nu schimbă locul dacă nu găseşte o anumită bere“, a spus reprezentantul unui local din Centrul Vechi care a dorit să rămână anonim.

O altă practică din industria berii este ca producătorii să împrumute localurilor diferite obiecte precum umbrele, garduri îm­prejmuite, meniuri, mobilier, copertine şi altele. Şi în acest caz perioada este nedeterminată, iar recomandarea Consiliului este să reducă la cinci ani termenul maxim.
 

Încă în dezbatere publică

Reprezentan­ţii instituţiei au precizat că demersul reprezintă o investigaţie sectorială prin care se evaluează situaţia concurenţei într-un sector de activitate. La finalul acesteia, Consiliul Concurenţei publică un raport cu privire la rezultatele analizei şi invită părţile interesate să formuleze observaţii. Documentul este în dezbatere publică până la mijlocul lunii mai. „Pe baza opiniilor primite din piaţă, autoritatea de concurenţă îşi poate ajusta propriile concluzii şi recomandări, astfel încât acestea să reprezinte cele mai adecvate mă­suri pentru creşterea gradului de concurenţă în piaţa vizată. Informaţiile obţinute în cadrul analizei pe piaţa berii pot reprezenta indicii pentru deschiderea unor investi­gaţii vizând înţelegeri anticoncu­renţiale sau comportamente abuzive“, se arată în răspunsul trimis pe email de biroul de presă al instituţiei la întrebările ZF.

Pe de altă parte, marile companii producătoare de bere au spus că încă analizează datele din raport, în timp ce reprezentanţii Asociaţiei au spus că nu au un punct de vedere deoarece studiul vizează companiile din sectorul de bere, la nivel individual.
 

Ce mai arată raportul

Studiul Consiliului Concurenţei arată că piaţa berii este concentrată de tip oligopol fiind dominată de patru mari producători. Aceştia au avut o strategie de consolidare a portofoliilor de produse pe segmente diferite, reducând astfel presiunea concurenţială, în timp ce strategia micilor producători s-a axat pe realizarea mărcilor private pentru retailul modern.

Piaţa locală de bere este dominată de patru mari companii care sunt deţinute de multinaţionale SAB Miller (care deţine Ursus), Heineken, Molson Coors (Bergenbier) şi Carlsberg (URBB), acestea având cu­mulat 85% din piaţa românească de bere. Pe lângă cele patru, Romaqua şi European Food au mai dezvoltat capacităţi semnificative, în timp ce doar patru mici producători au rezistat asaltului străinilor în ultimii 12 ani.

 

Ce spun producătorii de bere şi Consiliul Concurenţei despre investigaţia sectorială

- Constantin Bratu, directorul executiv al Asociaţiei Berarii României:

Am luat la cunoştintă din presă de existenţa studiului realizat de către Consiliul Concurenţei. În calitate de reprezentanţi ai Asociaţiei Berarii României, nu avem un punct de vedere asupra studiului deoarece acesta vizează companiile din sectorul berii, la nivel individual.

- Biroul de presă al Consiliului Concurenţei:

Investigaţia sectorială reprezintă o analiză prin care se evaluează situaţia concurenţei într-un sector de activitate. La finalul acesteia, Consiliul Concurenţei publică un raport cu privire la rezultatele analizei şi invită părţile interesate să formuleze observaţii.  În ceea ce priveşte analiza pe piaţa berii, la cererea principalilor jucători din piaţă, Consiliul Concurenţei va prelungi până la mijlocul lunii mai termenul până la care se pot trimite observaţii. Pe baza opiniilor primite din piaţă, autoritatea de concurenţă îşi poate ajusta propriile concluzii şi recomandări, astfel încât acestea să reprezinte cele mai adecvate măsuri pentru creşterea gradului de concurenţă în piaţa vizată. Informaţiile obţinute în cadrul analizei pe piaţa berii pot reprezenta indicii pentru deschiderea unor investigaţii vizând înţelegeri anticoncurenţiale sau comportamente abuzive.

- Ursus:
 
Dat fiind faptul că Raportul privind investigaţia sectorială pe piaţa berii este încă în procedura de consultare publică, este posibil ca acesta să mai sufere modificări. Prin urmare, vom prezenta punctul de vedere al companiei la finalizarea procedurii.

- Heineken:

Suntem conştienţi de existenţa studiului lansat de Consiliul Concurenţei pe piaţa berii şi, momentan, îl analizăm.

- Hezy Ovadia, preşedinte URBB:

Studiul realizat de Consiliul Concurenţei se află în perioada de dezbatere publică, nefiind încă în forma finală. Compania noastră va analiza forma finală a raportului şi recomandările acestuia pentru a stabili paşii viitori.

- Bergenbier:

Bergenbier S.A. a luat la cunoştinţă de raportul Consiliului Concurenţei privind investigaţia sectorială pe piaţa berii, la data publicării acestuia pe website-ul instituţiei, şi în prezent suntem în curs de evaluare internă pentru a ne asigura că, în toate acţiunile comerciale intreprinse, respectăm indrumările Consiliului Concurenţei. După finalizarea acestei analize interne detaliate, vom avea o imagine clară asupra eventualelor aspecte ce trebuie îmbunătăţite în politicile interne ale companiei. Totuşi, având în vedere natura confidenţială a acestor informaţii, ne rezervăm dreptul de a nu le divulga.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO