ZF 24

Consiliul Fiscal numără 1,5 milioane de angajaţi la negru, dar Inspecţia Muncii nu a găsit decât 15.700

Consiliul Fiscal numără 1,5 milioane de angajaţi la negru, dar Inspecţia Muncii nu a găsit decât 15.700

Autor: Adelina Mihai

16.01.2014, 21:50 3229

Pedeapsa cu închisoarea până la doi ani pentru administratorii de firme care au mai mult de cinci angajaţi la negru – introdusă în Codul muncii în 2011- nu i-a speriat pe angajatori, care preferă să ajungă în instanţă decât să plătească amenzile inspectorilor de muncă.

Motivul? Niciun patron nu a fost pedepsit cu închisoarea până acum, iar angajatorii care primesc la muncă peste 5 angajaţi fără forme legale preferă să plătească amenzile administrative date de judecători, pentru că sunt mai mici decât cele ale inspectorilor de muncă.

„Din câte ştiu, nu există o condamnare cu închisoare (a angajatorilor care au cel puţin 6 salariaţi fără forme legale – n.red.). În momentul de faţă, dacă descoperim un angajator cu minimum şase angajaţi la negru, inspectorii de muncă nu aplică sancţiuni, ci îl trimit direct în instanţă. De regulă, se începe urmărirea penală şi se dă o amendă administrativă în valoare de 850 sau de 1.000 de lei. Avem situaţii în practică în care găsim 2, 3 sau 4 angajaţi fără forme legale, iar angajatorul vine şi spune: «Staţi, că mai am 2 după colţ!». Şi astfel sunt şase şi cazul intră în atribuţiile organului de cercetare penală, unde amenzile sunt mai mici“, a explicat Ciprian Georgian Dragomir, inspector general de stat în cadrul Inspecţiei Muncii.

Dragomir este de mai bine de un an şeful Inspecţiei Muncii, instituţie care numă­ră peste 2.400 de angajaţi, dintre care 1.700 sunt inspectori de muncă.

În prezent, potrivit Codului muncii, amen­zile pe care le dau inspectorii de muncă pentru cauzurile în care angajatorii au până la 5 angajaţi la negru variază între 10.000 şi 20.000 de lei pentru fiecare angajat care lucrează la negru. Dacă o firmă are 6 angajaţi la negru, inspectorul de muncă înaintează procurorilor de la Parchet o propunere de cercetare penală, care decid sau nu începerea urmă­ririi penale.

Dacă se ajunge la judecătorie, de regulă nu se acordă pedeapsa cu închisoarea, iar angajatorul primeşte doar o amendă administrativă de 1.000 de lei.

Circa 1,45 milioane de români lucrează fără forme legale, iar amploarea fenomenului muncii la negru a ajuns să coste statul peste 4,1 miliarde de euro pe an, aceasta fiind suma pierdută în lipsa colectării de impozit pe venit şi contribuţii sociale pentru munca nedeclarată, potrivit unor estimări realizate de experţii Consiliului Fiscal. În 2013, inspectorii de muncă au identificat însă doar 15.761 de persoane care lucrau fără forme legale.

Fenomenul muncii la negru este mai mare în domenii precum servicii de pază, construcţii, agricultură, pani­ficaţie sau în domeniul forestier (unde accesul inspectorilor este mai dificil), mai spune şeful Inspecţiei Muncii.

„Din punctul meu de vedere, această condamnare la închisoare ar trebui să fie ultimul pas. Ar tre­bui să existe posibilitatea, în primul rând, ca inspectorii să poată aplica sancţiuni contra­venţionale. Apoi, angajatorii să poată plăti jumătate din amendă în 48 de ore, pentru că dacă valoarea e mai mică, omul vine şi plăteşte, nu-şi mai ia avocat să conteste de­cizia în instanţă“, a explicat Ciprian Dragomir, inspector general de stat în cadrul Inspecţiei Muncii. El a spus că în cazul în care se decide modificarea Codului muncii (lucru anunţat de ministrul muncii de mai bine de un an), Inspecţia Muncii va propune câteva modificări în acest sens.

Şeful Inspecţiei Muncii spune însă că feno­menul muncii la negru nu poate fi cuantificat şi nici eradicat, toate statele confruntându-se cu situaţii în care angajaţii lucrează fără forme legale. „Este greu de cuantificat munca la negru. Ce putem face este să încercăm o dimi­nuare a fenomenului, iar din rezultatele pe care le avem se vede clar că a crescut numărul de controale şi  de sancţiuni. Unul dintre instru­mente a fost acela că am introdus coeficienţi în evaluarea performanţelor inspectorilor, iar unul dintre coeficienţi se referă la numărul de controale efectuate de un inspector.“

Numărul mare de angajaţi fără forme lega­le adânceşte însă problema principală a Româ­niei: la o populaţie de 20 de milioane de per­soane, există doar 4- 5 milioane de salariaţi (iar numărul de pensionari depăşeşte numărul de angajaţi). În Ungaria, ţară cu o populaţie de aproa­pe zece milioane de persoane, gradul de ocu­pare este mult mai mare, având în vedere că  patru milioane de persoane au statut de angajat.
 

Un inspector pe relaţii de muncă face, în medie, câte 16 controale pe lună

Controalele inspectorilor de muncă se canalizează în special pe două direcţii: pe sănătate şi securitate în muncă (pentru a verifica condiţiile de muncă în aşa fel încât să se evite eventualele accidente de muncă) şi în domeniul relaţiilor de muncă (unde se verifică legalitatea contractelor de muncă, dar şi aspecte precum munca suplimentară).

În 2013, inspectorii de muncă din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au controlat 69.390 de angajatori, iar în domeniul relaţiilor de muncă au fost controlate 99.860 de unităţi.

Un inspector de muncă din domeniul relaţiilor de muncă a efectuat în medie 16 controale pe lună în anul 2013, iar în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă un inspector de muncă a efectuat aproximativ 12 controale pe lună.

„Ultima acţiune de amploare pe care am avut-o în Prahova, împreună cu DIICOT şi Jandarmeria, la o societate comercială din con­fecţii, unde am identificat peste 280 de per­soane fără forme legale dintr-un total de peste 800 de angajaţi. Cele mai bune rezultate pentru combaterea muncii fără forme legale le-am avut cu jandarmeria şi cu celelalte instituţii din MAI, pentru că uniforma impune respect. De asemenea, acolo unde identificăm persoane fără forme legale de muncă, în secunda doi tot materialul pleacă şi către ANAF.“

În total, Inspecţia Muncii numără - pe baza datelor din Revisal, aplicaţia din registrul electronic al salariaţilor - aproximativ 480.000 de angajatori la nivel naţional.

„Cu ceea ce avem încercăm să facem faţă fenomenului muncii la negru. Am încercat să mut activitatea de birou în teren. Am încercat să rotesc personalul, pentru că, inevitabil, dacă mergi pe o stradă, începi să înveţi toate casele, toţi copacii, toate maşinile. În momentul de faţă controale se fac în echipe de minim doi inspectori (faţă de un singur inspector, cum era până atunci - n.red.), se rotesc echipele, sunt schimbate zonele în care activau înainte, s-a mutat foarte mult responsabilitatea de pe umerii inspectorilor de muncă pe umerii şefilor. Până acum inspectorii de muncă făceau planul de control, iar şefii îşi dădeau doar avizul, acum este invers.“

Şeful Inspecţiei Muncii admite totuşi că, deşi verifică în permanenţă ordinele de serviciu ale inspectorilor (pentru a verifica dacă deciziile au fost respectate şi că, de exemplu, echipele nu au fost formate în permanenţă din aceleaşi persoane), o singură evaluare pe an a angajaţilor este insuficientă.
 

Convenţiile civile şi contractele part time, formele de evaziune fiscală cu contracte folosite de angajatori

La finalul anului trecut, în economie erau 5,6 milioane de contracte de muncă active, pentru care angajatorii plăteau taxele şi contribuţiile sociale „la zi“, dintre care aproape un milion erau part time, iar peste 400.000 de contracte erau pe perioadă determinată de timp (până la finele anului trecut). Transformarea contractelor cu normă întreagă în normă parţială, folosirea convenţiilor civile sau a contractelor de tip PFA sunt doar câteva dintre metodele prin care angajatorii evită plata unor taxe la stat aferente salariaţilor.

„Angajaţii care acceptă aceste practici au numai de pierdut. Pierd la vechimea în muncă şi, implicit, la stabilirea drepturilor de pensie, dar mai au de pierdut dacă rămân fără loc de muncă şi nu pot beneficia de ajutor de şomaj. În plus, calitatea de asigurat în sistemul de sănă­tate este iarăşi importantă, pentru că vrem, nu vrem, ne mai îmbolnăvim. Însă bucuria unora de a găsi un loc de muncă este mai mare decât atenţia la detalii. Cred că s-ar impune încă din şcoală, eventual din liceu să existe o materie - o oră pe săptămână - în care să se explice ce trebuie să ştii când intri pe piaţa muncii.“

Suprataxarea muncii este principalul motiv pentru care angajatorii încearcă să evite plata unor taxe către stat.

La un salariu mediu net de 1.600 de lei pe lună (aceasta fiind valoarea salariului mediu net pe economie, potrivit INS), costul total al angajatorului pentru un salariat se ridică la 2.890 de lei pe lună (incluzând salariul net al angajatului, dar şi impozitele şi contribuţiile sociale aferente angajatului şi angajatorului). 
 

Angajaţii din HR trebuie instruiţi în folosirea Revisalului

Nu doar angajaţii sunt vinovaţi însă de toate problemele care apar în relaţia cu angajatorul. Practica arată că, de cele mai multe ori, la angajare, toate documentele din dosarul de angajare sunt deja pregătite de specialiştii din departamentul de HR, iar noul angajat le semnează „ca primarul“, iar de multe ori se întâmplă ca normele de protecţia muncii să nu fi fost făcute corespunzător, de exemplu.

„Când avem accidente de muncă, pe hârtie apare că angajatului i s-au făcut toate instruc­tajele, în realitate însă el poate nici nu ştia cum se foloseşte respectiva instalaţie. Ne atrag şi angajatorii atenţia legat de un aspect: atunci când aplicăm o sancţiune o aplicăm administra­torului. Or, unii sunt de bună credinţă, spun că primesc sancţiunea, dar ei şi-au angajat directori de resurse umane responsabili de acest lucru şi până îşi recuperează paguba de la aceştia, administratorii trebuie să plătească amenda, ceea ce e nedrept“.

Dragomir a adăugat că Inspecţia Muncii are în plan să organizeze cursuri pentru persoanele care lucrează cu Revisalul, pentru că în prezent „toţi contabilii şi economiştii sunt experţi în resurse umane“, iar rezultatele arată că sunt foarte multe date introduse greşit în aplicaţie, care nu mai pot fi corectate.
 

Obiectivul Inspecţiei Muncii pentru 2014: o bază de date unitară

Pentru anul acesta, Inspecţia Muncii are în plan realizarea unui proiect cu o valoare de 35 de milioane de lei, finanţat de către Ministerul Comunicaţiilor, care să permită accesul celorlalte instituţii publice la cele două baze de date la Inspecţiei Muncii: Revisal (softul salariaţilor) şi baza internă Pacific (care centralizează activitatea inspectorilor).

„Avem o corespondenţă foarte bogată cu alte instituţii în ceea ce priveşte date necesare din Revisal pentru activitatea curentă a acelor instituţii şi, pentru a elimina această corespondenţă ei trebuie să aibă acces la baza de date. De regulă, facem schimb de informaţii cu ANAF, cu DIICOT, cu direcţia antifraudă, cu secţiile de poliţie, cu inspectoratele judeţene de poliţie. Decât să îmi trimită mie o hârtie şi eu să îi dau un răspuns – asta înseamnă că o persoană trebuie să se ocupe de acest lucru, trebuie să facă interogare în Revisal şi se pierde timpul - mai bine accesează direct sistemul, cu un user şi o parolă“.

Astfel, în momentul în care Fiscul, de exemplu, face verificări pe o societate comercială, poate vedea şi istoricul controalelor efectuate de Inspecţia Muncii, dar şi măsurile luate de inspectorii de muncă.
 

Ce a mai spus şeful Inspecţiei Muncii despre:

  • Eventuala mituire a inspectorilor de muncă. Au fost identificate anul trecut două cazuri de inspectori de muncă din Bucureşti care au luat mită. Au primit condamnare la închisoare cu suspendare, iar în acest moment nu mai sunt angajaţii noştri. Până la urmă, cine s-a angajat în Inspecţia Muncii ca inspector de muncă ştia care sunt condiţiile de muncă, care este salariul şi care sunt responsabilităţile. Dacă un inspector de muncă nu face ce e trecut în fişa postului pentru că este nemulţumit de salariu, îl sancţionez.

  • Pregătirea angajaţilor din departamentul de HR. În acest moment nu ştim ce competenţe şi ce pregătire are persoana care primeşte parola de accesare a Revisal. Înainte, când existau carnetele de muncă, nu oricine le putea completa –, trebuia să aibă un atestat, un certificat – iar asta trebuie făcut şi acum. În momentul de faţă sunt introduse date greşit în Revisal (care nu se pot modifica, pentru că nu se pot face modificări retroactiv), iar în controale găsim dosare de personal, mai ales pe partea de protecţie a muncii, care nu au toate documentele făcute.

  • Condicile de prezenţă ale angajaţilor. Angajaţii pot fi obligaţi de către angajator să semneze în condică ora venirii şi ora plecării, pentru că acela este pontajul, iar de acest pontaj se ţine cont la plata salariului. Dacă se întâmplă ceva cu angajatul în acel interval orar (inclusiv în drumul de acasă la serviciu sau invers), atunci evenimentul poate intra în categoria accidentelor de muncă, de aceea pontajul este necesar. Inspectorii de muncă pot solicita, în control, orice document de la angajator, inclusiv aceste fişe de pontaj.

  • Statul peste program al salariaţilor. Există bănci la care am aplicat sancţiuni pentru că angajaţii stăteau peste program, cu care momentan suntem în proces, pentru că au contestat procesele verbale. În momentul în care se face un control, se completează acele fişe de identificare a angajaţilor, unde una dintre rubrici este legată de timpul de lucru. Noi facem controale şi în afara programului de lucru. Şi unui angajat care are program până la 16:30 pe care eu îl găsesc la birou la 17:30 îi zic: eşti peste program. Ţi-ai dat acordul pentru a munci peste program? Dacă ţi-ai dat acordul, îţi sunt plătite orele suplimentare? Iar dacă nu, aplicăm sancţiuni. Nu se pot face ore suplimentare decât cu acordul salariatului şi aceste ore suplimentare sunt evidenţiate separat. Dacă inspectorul constată că se fac ore suplimentare în mod constant, neplătite, aplică sancţiunile.  Nu există posibilitatea ca angajatorul să spună că angajatul a făcut ore suplimentare pentru că aşa a vrut el, pentru că angajatul este responsabilitatea angajatorului. Dacă îi permite să stea supliementar, înseamnă că indirect l-a ţinut acolo, şi-a dat acordul.

  • Colaborarea cu angajaţii care muncesc suplimentar. Angajatorii care au o anumită cultură şi îşi plătesc specialişti care să îi sfătuiască spun aşa: programul este de opt ore şi am o pauză de masă de o oră sau de două ore. Şi atunci vii la ora 8 şi teoretic termini la 16, dar ai o pauză de două ore. Problema e că legea nu prevede în mod expres să stabileşti pauza de masă. Spune că, în intervalul de lucru, ai dreptul la o masă. În general, în astfel de companii nici angajaţii nu colaborează pentru că sunt plătiţi destul de bine şi acceptă şi le convine. Fără o declaraţie din partea angajatului, inspectorii de muncă nu pot face absolut nimic, chiar dacă ei stau constant peste program.

  • Salariile inspectorilor de muncă. Sunt inspectori de muncă care iau şi 1400 de lei în mână, sunt inspectori care iau şi 2.800 de lei net. Marele dezavantaj este acela că nu mai sunt acele stimulente, nu ai cum să faci diferenţa între ei, s-a făcut uniformizare şi s-au introdus stimulente în salariul de bază, de aceea personalul nu se poate motiva. Ar trebui să se ia în caclul remunerarea diferită a inspectorilor care au atribuţii de control, care se expun la nişte riscuri.

  • Tipuri de contracte de muncă folosite de angajatori. Ce se foloseşte cel mai des în practică şi pentru care aplicăm sancţiuni este utilizarea convenţiilor de prestări civile. Sunt legale, dar pentru o muncă ocazională. Dar dacă aceasta convenţie este pentru un angajat care vine în fiecare zi la serviciu şi este şi pontat, înseamnă că este cu caracter de regularitate şi angajatorul trebuie amendat, potrivit codului muncii.

  • Munca la „gri“. Inspectorii de muncă nu pot sancţiona un angajator care îşi plăteşte angajaţii pe contractul de muncă cu salariul minim pe economie, dar în realitate, aceşti angajaţi primesc salarii mai mari, pentru că de regulă nu există dovezi care să ateste acest lucru. De aceea, ANAF-ul este instituţia care verifică aceste cazuri, pe când inspectorii de muncă trebuie să se asigure că angajatorii verificaţi îşi plătesc angajaţii cu cel puţin salariul minim pe economie.

Cine este Ciprian Dragomir

A fost numit în urmă cu mai bine de un an în funcţia de inspector general de stat, prin ordin de ministru.

Anterior, a fost consilier-şef serviciu la cancelaria primului-ministru pe dialog social din 2007 până în 2009 (când premier era Călin Popescu-Tăriceanu – PNL).

Din 2009, când departamentul de dialog social a fost mutat de la cancelaria premierului la Ministerul Muncii, Dragomir a fost numit în funcţia de şef serviciu dialog social, iar din 2012 a trecut pe funcţia de consilier delegat al ministrului delegat pentru dialog social.

Ulterior, a fost numit şef al Inspecţiei Muncii. Absolvent al Facultăţii de administraţie publică (Universitatea de Petrol şi Gaze din Ploieşti) şi al unui masterat în managementul sistemelor economice, turistice şi administrative, Dragomir a lucrat anterior pentru sindicate, în cadrul CNSRL Frăţia.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 17.01.2014

AFACERI DE LA ZERO