ZF 24

Contractul cu Petrom urcă afacerile Perfect Tour cu 80%

Sorin Văduvoiu, Perfect Tour: Piaţa dă semnale de stagnare. Foto Mihai Dăscălescu

Sorin Văduvoiu, Perfect Tour: Piaţa dă semnale de stagnare. Foto Mihai Dăscălescu

Autor: Mirabela Tiron

09.10.2013, 21:32 787

Perfect Tour, una dintre cele mai mari agenţii de turism de pe piaţă, controlată de Corina Păcuraru, a ajuns la afaceri de 40 de milioane de euro în primele nouă luni din acest an, în creştere cu 80% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, acesta fiind cel mai mare avans raportat de o agen­ţie mare locală până acum.

„Este o creştere extraordinară într-un an în care piaţa dă semnale de stagnare“, a spus Sorin Văduvoiu, directorul general al agenţiei de turism Perfect Tour, fără a da detalii despre ce anume a generat creşterea cu 80% în cifra de afaceri.

Avansul afacerilor Perfect Tour se explică şi prin noul contract câştigat de agenţie, cel cu Petrom, cea mai mare companie locală. Unii jucători din piaţă au estimat valoarea acestui contract la circa 10 milioane de euro.

WikiZF: Profilul companiei Petrom

În 2012, Petrom a organizat o licitaţie pentru contractarea de servicii de călătorie (bilete de avion, cazare), în urma căreia a fost declarată câştigătoare firma Global Star, al cărei partener în România este agenţia Perfect Tour, potrivit declaraţiilor făcute de oficialii Petrom în martie anul acesta. Ante­rior, acest contract era în portofoliul agenţiei de turism Happy Tour.

Anul trecut, Perfect Tour a avut afaceri de 110 mil. lei (25 mil. euro) şi un profit de un milion de lei (227.000 de euro), la 153 de angajaţi, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe.

Citiţi continuarea articolului aici

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 10.10.2013

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.