ZF 24

Conturile românilor bogaţi administrate discreţionar au sărit de pragul de 200 mil. lei

Autor: Roxana Pricop

21.05.2014, 20:02 454

Conturile românilor bogaţi administrate discreţionar de managerii de fonduri au depăşit pragul de 200 milioane de lei la finalul lunii aprilie, nivel aproape dublu faţă de începutul anului trecut, semn că a crescut apetitul pentru strategii personalizate de investiţii.

Câteva sute de români şi-au lasat averile să fie administrate personalizat sub formă de conturi individuale, majoritatea provenind din rândul directo­rilor de middle şi top management ai compa­niilor. În rândul clienţilor se regăseşte însă şi o asociaţie de proprietari care a investit de peste trei ani fondul de rulment într-un cont administrat de managerii de la Certinvest, din dorinţa de a obţine un randament superior depozitelor bancare.

Cel mai mare jucător din această piaţă este societatea Certinvest, care gestionează conturi individuale de 70,1 milioane de lei din partea a 168 de clienţi.

„Avem un număr de 168 clienţi de conturi administrate, care deţin 216 conturi, cu un activ total de 70 milioane de lei. Profilul de risc al clientului de cont administrat este unul moderat, investiţiile fiind orientate în principal spre instrumente cu venit fix. Doar 10% dintre clienţii noştri au în portofoliu şi o componentă bursieră“, a spus Daniela Vasile, director portofolii private la Certinvest.

Un client atipic al conturilor individuale gestionate de Certinvest este o asociaţie de proprietari, care a investit de peste trei ani fondul de rulment pentru a obţine un randament superior depozitelor bancare. Potrivit directorului Certinvest, randamentul obţinut de conturile individuale în ultimul an a fost de circa 8% pentru clienţii cu investiţii în instrumente cu venit fix. Pentru clienţii cu investiţii pe bursă randamentul a fost de 24% în ultimele 12 luni. Spre comparaţie, dobânzile la depozitele bancare sunt de sub 4% pe an, iar indicele BET, principala referinţă a bursei de la Bucureşti, a crescut cu 23,6% în ultimele 12 luni.

Certinvest are în plan o creştere de 20% a activelor administrate discreţionar în acest an.

Spre deosebire de fondurile mutuale, ce funcţionează asemeni unor produse de masă şi unde investitorii acceptă fără drept de replică strategia de investiţii, conturile indivi­dua­le permit clientului să stabilească cu admi­nistratorul personal o ţintă de randament, o strategie de investiţii şi să îşi asume riscuri mai mari. Dat fiind că există un prag ridicat de intrare, de peste 100.000 de lei, tipologia investitorului în conturi este diferită de cea a clientului de fond mutual. În fondurile mutuale, unde pragul de intrare este de doar câţiva lei, investesc persoane cu venituri medii, care dispun de economii mici. În fondurile mutuale investesc peste 250.000 de persoane, în timp ce numărul clienţilor care au deschis un cont individual de investiţii este de câteva sute, potrivit estimărilor ZF.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO