Performanţele companiilor de stat generează implicaţii directe şi de amploare asupra întregii economii, atât prin calitatea serviciilor furnizate, cât şi prin disciplina financiară şi modul de aplicare a principiilor de guvernanţă corporativă. Gestionate deficitar, companiile de stat generează costuri sporite, ineficienţe şi vulnerabilităţi care se propagă în restul economiei. Administrate profesionist şi transparent, aceste companii pot susţine investiţiile şi dezvoltarea economică, în special în domenii cu caracter strategic.
Am analizat situaţia companiilor de stat în volumul „Sustenabilitatea financiară – De la deficite la convergenţă nominală”, publicat recent în cadrul proiectului Economic@BNR. Capitolul dedicat companiilor de stat evidenţiază un sector eterogen, caracterizat prin diferenţe substanţiale de profitabilitate, solvabilitate şi disciplină financiară.
Rolul sectorului companiilor de stat s-a înjumătăţit previzibil în ultimii 20 de ani, contribuţia acestuia la valoarea adăugată din economie fiind în reducere, de la 13% în 2004 la 6% în 2024. Analiza structurală conturează un sector care funcţionează cu două viteze.
De exemplu, primele 10 companii cu capital de stat activează preponderent în domeniul energiei şi înregistrează performanţe financiare net superioare mediei companiilor private, inclusiv ca urmare a unor poziţii de piaţă privilegiate, specifice companiilor naţionale.
Însă, faţă de acest grup restrâns, restul companiilor de stat se confruntă cu dificultăţi financiare importante, care tind să se accentueze vizibil în perioadele de declin economic. Această categorie de companii indică probleme de gestiune, eficienţă operaţională şi disciplină financiară. În plus, cheltuielile salariale au ajuns recent la valori de peste 50% din cifra de afaceri, ceea ce sugerează inclusiv scheme supradimensionate de personal. De altfel, deşi sectorul companiilor de stat din România înregistrează, la nivel agregat, o utilizare relativ eficientă a activelor în comparaţie cu situaţia companiilor de stat din alte state europene, profitabilitatea per salariat înregistrează totuşi o poziţie modestă.
Indicatorul de sănătate financiară confirmă această evaluare: companiile de stat se situează în interiorul zonei de risc, fiind mai vulnerabile, din perspectiva solvabilităţii şi a lichidităţii, decât firmele private. Diferenţele sunt mult mai pronunţate în cazul companiilor cu profitabilitate redusă şi s-au accentuat în ultimii 10 ani: gradul de îndatorare s-a majorat cu circa 14 puncte procentuale, în timp ce indicatorul de lichiditate a coborât către nivelul de 60%. Aceste evoluţii contrastează puternic cu situaţia sectorului privat, care consemnează o reducere cu 9 puncte procentuale a gradului de îndatorare şi majorarea la peste 120% a indicatorului de lichiditate.
Dificultăţile financiare ale companiilor de stat se reflectă şi în comportamentul de plată. Aceste firme plătesc cu întârziere facturile către furnizori, durata plăţilor fiind de trei ori mai mare, în general, decât durata medie de plată din economie. Rata restanţelor, deşi s-a ameliorat semnificativ în ultimii 10 ani, rămâne totuşi considerabil mai ridicată, la un nivel de peste 20%, comparativ cu doar 9% în cazul firmelor din sectorul privat.
În plus, în relaţia cu bugetul naţional, companiile de stat continuă să genereze un volum important de restanţe: peste 30% din restanţele proprii şi circa 40% din arieratele faţă de bugetul de stat ale tuturor companiilor nefinanciare aparţin sectorului companiilor de stat.
În aceste condiţii, preocuparea pentru guvernanţa corporativă a companiilor de stat este pe deplin întemeiată, iar alinierea la bunele practici în domeniu, cum sunt cele recomandate de OCDE, trebuie continuată în mod accelerat. Însă rezultatele vor depinde de consecvenţa, transparenţa şi rigoarea cu care sunt aplicate bunele practici de guvernanţă corporatistă.
Din anul 2022, odată cu începerea parcursului de pregătire a aderării la OCDE, România a realizat progrese importante în alinierea la standardele acestei organizaţii. Evaluările OCDE recunosc progresele din ultimii ani, dar semnalează încă anumite deficienţe.
O măsură de îmbunătăţire a cadrului de guvernanţă corporativă a companiilor de stat, destinată totodată şi îndeplinirii unui jalon PNRR, a fost înfiinţarea Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), al cărei rol este unul definitoriu în creşterea calităţii managementului companiilor de stat.
Analiza conducerilor întreprinderilor publice indică necesitatea reducerii rapide a ponderii mandatelor provizorii în favoarea mandatelor permanente, obţinute pe calea procedurilor de selecţie, bazate pe transparenţă şi pe criterii de competenţă. Această evoluţie va conduce la îmbunătăţirea guvernanţei corporative şi a managementului la nivelul societăţilor de stat.
Continuarea şi accelerarea eforturilor de profesionalizare a conducerii companiilor, de transparenţă şi guvernanţă corporativă, inclusiv din perspectiva implementării reformelor asumate prin PNRR, la care se poate adăuga listarea selectivă şi strategică a unor pachete de acţiuni ale companiilor de stat, sunt direcţii care pot sprijini atât consolidarea performanţei financiare a sectorului, cât şi dezvoltarea pieţei de capital din România.
Radiografia companiilor de stat conturează, aşadar, un sector care funcţionează cu două viteze: pe de o parte, există un număr restrâns de companii performante, care merită să revendice poziţii competitive în plan regional şi european. Pe de altă parte, există o largă majoritate de societăţi care se confruntă cu vulnerabilităţi financiare şi structurale.
Prioritatea cheie trebuie să fie îmbunătăţirea performanţei firmelor din al doilea grup şi reducerea decalajelor faţă de sectorul privat. Se impun, deci, alte mijloace şi mecanisme de management şi monitorizare decât până în prezent. Sunt esenţiale întărirea disciplinei financiare, restructurarea activităţilor neviabile şi orientarea Administrate pe principii de guvernanţă, transparenţă şi responsabilitate, companiile de stat pot deveni un reper de stabilitate şi rezilienţă, în special în sectoare cu caracter strategic, care trebuie să furnizeze, de exemplu, securitate energetică sau apărare naţională. Însă în absenţa unor progrese consistente, calitatea de active strategice din sfera companiilor de stat se va deprecia şi mai mult, cu preţul riscurilor economice şi al contagiunii financiare.
