ZF 24

Costurile cu forta de munca au urcat in Romania de 7 ori mai repede decat media UE in T2

13.09.2007, 01:12 26

Costurile orare cu forta de munca au crescut in trimestrul al doilea in Romania cu 23,4%, ritm de peste sapte ori mai alert decat media celor 27 de membri ai Uniunii Europene si unul dintre cele mai rapide din UE, a informat, ieri, biroul de statistica Eurostat.

Costurile generate de salarii au urcat cu 23,4%, iar alte costuri, precum cele generate de impozitele platite de angajator, cu 23,6%.

Avansul mediu din UE a fost de 3,2%, iar un ritm de crestere mai accelerat decat in Romania a fost consemnat de Letonia, cu 31,7%, se arata intr-un comunicat al Eurostat.

Pe componente, cel mai important avans a fost consemnat de constructii (26,2%), urmate de servicii (24,2%) si industrie (22%).

Mai multe stiri pe site-ul www.mediafax.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO