ZF 24

Creditele pentru populaţie şi firme au scăzut în ianuarie cu 3,8% anualizat

Creditele pentru populaţie şi firme au scăzut în...

Autor: Emil Popescu

24.02.2015, 11:39 94

Astfel, soldul creditului neguvernamental în lei acordat de bănci s-a majorat la 31 ianuarie 2015 cu 6,7% (6,2% în termeni reali) faţă de 31 ianuarie 2014, pe seama majorării cu 16,3% (15,8% în termeni reali) a creditului acordat gospodăriilor populaţiei, în timp ce componenta în valută exprimată în lei s-a diminuat cu 10,6% (exprimat în euro, creditul în valută s-a redus cu 9,5%), arată Banca Naţională a României, într-un comunicat.

Creditul neguvernamental total s-a redus cu 3,8% (-4,2 la sută în termeni reali).

Faţă de 31 decembrie 2014, creditul neguvernamental total s-a diminuat cu 0,3% (-0,7% în termeni reali), la 210,348 miliarde lei.

Creditul în lei s-a diminuat cu 0,5% (-0,9% în termeni reali), în timp ce creditul în valută (exprimat în lei) a scăzut cu 0,2% (exprimat în euro, creditul în valută a crescut cu 0,7%).

Creditul guvernamental a crescut în ianuarie cu 1,5%, la 86,801 miliarde lei. La 31 ianuarie 2015, creditul guvernamental a înregistrat o creştere de 4,6% (4,1% în termeni reali) faţă de 31 ianuarie 2014.

Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali s-au redus în luna ianuarie 2015 cu 1% faţă de luna decembrie 2014, până la nivelul de 230,182 miliarde lei.

Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei s-au majorat cu 1%, la 87,014 miliarde lei. La 31 ianuarie 2015, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au înregistrat o creştere de 6,4% (6% în termeni reali) faţă de 31 ianuarie 2014.

Depozitele în lei ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au diminuat cu 5,9%, la 65,259 miliarde lei. La 31 ianuarie 2015, depozitele în lei ale persoanelor juridice au crescut cu 10,8% (10,4% în termeni reali) faţă de 31 ianuarie 2014.

Depozitele în valută ale rezidenţilor gospodării ale populaţiei şi persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, s-au majorat cu 1,1%, până la 77,908 miliarde lei (exprimate în euro, depozitele în valută au crescut cu 2%, la 17,537 miliarde euro). Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenţilor exprimate în lei au crescut cu 4,6% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor s-au majorat cu 5,9%); depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei exprimate în lei au crescut cu 4,8% (exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei s-au majorat cu 6,1%), iar depozitele în valută ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) exprimate în lei au crescut cu 4,1% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor persoane juridice s-au majorat cu 5,4%).

Masa monetară în sens larg a înregistrat la sfârşitul lunii ianuarie un sold de 259,248 miliarde lei. Faţă de luna decembrie 2014 aceasta s-a diminuat cu 0,7% (-1,1 la sută în termeni reali), iar în raport cu ianuarie 2014 masa monetară s-a majorat cu 7,8% (7,3% în termeni reali).

Anul trecut, creditele pentru populaţie şi firme au scăzut cu 3,1%, respectiv cu 3,9% în termeni reali, ca urmare a reducerii împrumuturilor în valută.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO