ZF 24

Creşte presiunea pe guvernul Regatului Unit: Inflaţia din Marea Britanie atinge nivelul de 7%, maximul ultimilor 30 de ani

Creşte presiunea pe guvernul Regatului Unit: Inflaţia...

Autor: Andrei Şerbănescu

13.04.2022, 13:29 91

Inflaţia britanică a preţurilor de consum a crescut, luna trecută, la cel mai ridicat nivel din ultimele trei decenii, intensificând presiunea asupra prim-ministrului Boris Johnson şi a ministrului său de finanţe Rishi Sunak pentru a uşura presiunea costului vieţii, potrivit Reuters.

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 7,0% în martie de la 6,2% în februarie, cea mai mare cifră înregistrată din martie 1992, depăşind cu mult aşteptările economiştilor prezentate într-un raport Reuters, au arătat datele oficiale publicate miercuri.

Gospodăriile se confruntă cu cea mai mare presiune a costului vieţii de la începutul anilor 1950, potrivit economiştilor din Marea Britanie. Nivelul record al inflaţiei reprezintă, de asemenea, o problemă semnificativă şi pentru guvern.

Johnson şi Sunak au fost amendaţi de autorităţi pentru participarea la petrecerea aniversară a premierului din iunie 2020, desfăşurată la biroul său din Downing Street, într-o perioadă de restricţii legate de COVID-19. Incidentul a dus la o serie de apeluri din partea oponenţilor politici pentru ca aceştia să demisioneze.

Inflaţia britanică a cunoscut o creştere fără precedent în ultimul an, situaţie similară cu cea a marilor economii de pe glob, deoarece preţurile energiei au crescut semnificativ iar dificultăţile legate de lanţul de aprovizionare au continuat să persiste.

Invazia Ucrainei din 24 februarie a împins preţurile energiei şi mai mult, Oficiul Britanic pentru Responsabilitate Bugetară estimând, luna trecută, că inflaţia va atinge un maxim de 40 de ani de 8,7% în ultimul trimestru al anului 2022.

Pieţele financiare sunt aproape sigure că Banca Angliei va creşte ratele dobânzilor la 1% de la 0,75% pe 5 mai, înainte de a le duce la 2%-2,25% până la sfârşitul lui 2022, deşi mulţi economişti se aşteaptă ca măririle să fie şi mai agresive.

Potrivit Băncii Angliei, creşterea economică va încetini brusc în cursul acestui an, pe măsură ce presiunile preţurilor vor continua să crească.

Inflaţia preţurilor cu amănuntul a crescut, de asemenea, la 9,0%, cel mai ridicat nivel din 1991.

Au existat semne de presiune a inflaţiei în continuare, deoarece producătorii şi-au majorat preţurile cu 11,9%, cea mai mare creştere înregistrată din septembrie 2008.

Costurile materiilor prime ale producătorilor au crescut cu 19,2%, cea mai mare creştere înregistrată din 1997.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO