• Leu / EUR5.3368
  • Leu / GBP6.3228
  • Leu / USD4.7430
ZF 24

Criză în avans? Obligatiunile Germaniei pe 30 de ani explodează la maximul ultimului deceniu: Teama de taxele impuse de Trump şi cheltuielile uriaşe de stat bagă investitorii în alertă

Criză în avans? Obligatiunile Germaniei pe 30 de ani...

Autor: Andrei Şerbănescu

14.07.2025, 15:01 2081

Randamentele obligaţiunilor guvernamentale germane pe 30 de ani au urcat luni la cel mai înalt nivel din 2023, pe fondul îngrijorărilor tot mai mari privind noi taxe comerciale impuse de SUA şi cheltuielile masive planificate de guvernul federal, scrie Bloomberg.

Randamentul titlurilor a crescut cu 3 puncte de bază, ajungând la 3,25%, consolidând astfel o tendinţă puternic ascendentă observată în ultima lună. Dacă rata trece de pragul de 3,263%, ar marca cel mai ridicat nivel din 2011 încoace.

 

Acest val de vânzări nu este izolat: obligaţiunile cu maturităţi mari suferă la nivel global. Inclusiv titlurile japoneze pe 30 de ani au suferit corecţii semnificative în aceeaşi zi. În Europa, tensiunile s-au amplificat imediat după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat un tarif vamal de 30% aplicat produselor din Uniunea Europeană. În paralel, pieţele aşteptau o nouă emisiune de obligaţiuni UE, inclusiv titluri cu scadenţă în 2054.

Te-ar putea interesa și:

Investitorii cer acum prime de risc tot mai mari pentru a finanţa cheltuielile masive ale Germaniei. Pachetul legislativ adoptat în martie a deschis calea pentru sute de miliarde de euro în datorii publice, direcţionate către apărare şi infrastructură. Iar lucrurile nu se opresc aici: în iunie, agenţia financiară a anunţat că Berlinul va împrumuta cu aproximativ 20% mai mult decât planificase iniţial, pentru a susţine valul de cheltuieli suplimentare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Agrobusiness Summit, 26 octombrie 2026. Fii alături de noi!

Urmează ZF Agrobusiness Summit, 26 octombrie 2026. Fii alături de noi!
Principalele valute BNR - vineri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.3368
Diferență: -0,0037
Ieri: 5.3368
Azi: 4.7430
Diferență: -0,2964
Ieri: 4.7430
Azi: 6.3228
Diferență: 0,1965
Ieri: 6.3228