ZF 24

Cum arată orarul de zbor de pe Otopeni la o oră după anunţul Blue Air: Paris, Atena, Dubrovnik, Stockolm anulate

Autor: Miruna Diaconu

06.09.2022, 17:39 2760
Zborurile operate astăzi de Blue Air pe aeroporturile din Bucureşti şi Cluj sunt anulate, deşi în anunţul făcut de către companie era precizat faptul că zborurile de azi nu ar fi fost afectate. Compania a anunţat iniţial că toate zborurile planificate din afara României către orice aeroport din România, astăzi 6 septembrie 2022, vor fi operate conform orarului publicat.

Zborurile de pe Otopeni către Paris, Stockholm, Lyon, Atena, Palma de Mallorca, Dubrovnic şi Cluj sunt anulate, la fel se întâmplă şi cu zborurile de întoarcere din aceste destinaţii.

Acelaşi lucru se întâmplă şi pe aeroportul din Cluj, acolo unde Blue Air opera zboruri către Heraklion, Bucureşti şi Valencia.

Anunţul conform căruia Blue Air suspendă zborurile care pleacă din România începând de astăzi până luni, 12 septembrie, reprezintă un şoc pentru piaţa locală în contextul în care mai mulţi turişti sunt afectaţi de acest lucru.

Dumitru Luca, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, spune că în această perioadă existau zboruri charter contractate de către turoperatori locali.

„Existau şi chartere şi part-chartere, sunt mulţi turişti afectaţi, nu ştim ce se va întmpla”, spune el.​​
 
 
 
Plecări Aeroportul Otopeni
 
 
 
 
Sosiri Aeroportul Otopeni
 
Plecări Aeroportul Cluj
 
 
Sosiri Aeroportul Cluj - 0B fiind zborurile Blue Air
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO