ZF 24

Cum explică Alexandru Rafila explozia de cazuri COVID-19: Am avut un număr record de 90.000 de teste efectuate

Cum explică Alexandru Rafila explozia de cazuri...

Autor: Andreea Tobias

19.01.2022, 11:33 84

Noile cazuri de coronavirus vor creşte în zilele următoare în România din două motive, anunţă Alexandru Rafila. Ministrul Sănătăţii menţionează şi un număr record de teste făcute marţi şi depăşirea acestuia, tot zilele următoare.

Alexandru Rafila a vorbit înaintea şedinţei de Guvern de miercuri despre facilitarea testării în apropiere de domiciliu şi organizarea centrelor ambulatorii de evaluare a pacienţilor.

În momentul de faţă, peste 3.200 de cabinete de medici de familie au semnat contractele cu casele de asigurări de sănătate şi au început să testeze.

„Aţi remarcat că ieri probabil a fost cel mai mare număr de teste de la începutul acestei pandemii. Am ajuns la 90.000 de teste într-o zi. Estimez că această creştere a testării va continua, până la sfârşitul săptămânii viitoare vom ajunge cred la peste 100.000 de teste efectuate şi implicit creşte şi numărul de persoane detectate”, spune Rafila.

Conform ministrului, numărul de persoane infectate detectate va creşte din două motive: în primul rând pentru că tulpina este mult mai transmisibilă şi lucrul acesta se observă în toate ţările afectate, cifrele din această perioadă fiind incomparabil mai mari faţă de cele înregistrate în valurile anterioare.

Al doilea motiv pentru care va creşte numărul persoanelor găsite infectate va fi generat de creşterea capacităţii de testare.

În ce priveşte centrele ambulatorii de evaluare, unde au acces exclusiv persoanele cu un test pozitiv, au fost semnate contracte cu 123 de centre: „mai avem circa 100 şi ceva de centre care trebuie operaţionalizate. Marea majoritate vor fi operaţionale până la sfârşitul acestei săptămâni”.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO