ZF 24

Cum se calculează la Bucureşti cursul leu/franc elveţian

Cum se calculează la Bucureşti cursul leu/franc elveţian
15.01.2015, 15:15 7685

Francul elveţian a urcat joi la cursul BNR până pe la 4,3287 lei, cu 15,6% mai mult faţă de cotaţia de miercuri şi un nou maxim istoric. Această creştere îi loveşte în plin pe cei care au luat credite în franci elveţieni, având în vedere că de la 3 ianuarie 2008 până acum francul elveţian şi-a dublat cotaţia.

Foarte puţină lume ştie cum se calculează în România cursul francului faţă de leu. La Bucureşti, se cotează în fiecare zi în funcţie de cerere şi ofertă cursul leu-euro, iar cursul leu-franc nu se stabileşte prin cerere şi ofertă ci prin cotaţia de pe plan internaţional între euro şi franc. Dacă pe plan internaţional francul creşte faţă de euro, iar la Bucureşti euro este stabil, atunci şi cursul franc/leu creşte. 

Având în vedere modalitatea de stabilire la Bucureşti a cursului leu/franc, modalitate care este folosită şi pentru toate celelalte valute, inclusiv pentru dolar, BNR nu are cum să intervină "să aprecieze" sau "să deprecieze" francul faţă de leu.

Francul elveţian s-a apreciat joi cu 30% faţă de euro, atingând un nivel record, după ce banca centrală a Elveţiei a decis să renunţe la plafonul minim de schimb valutar, considerând că existenţa sa nu mai este justificată, conform Bloomberg.


Francul se tranzacţiona la 92 de centime pentru un euro la Londra, la 9:53, după ce a atins nivelul record de 85,17 centime pentru un euro.
De asemenea, moneda elveţiană a crescut cu 26% faţă de dolar, la 81 de centime pe unitate.


Banca Naţională a Elveţiei a decis joi să renunţe la plafonul cursului de schimb de minimum 1,2 franci pe euro, măsură pe care instituţia a adoptat-o în luna septembrie 2011, pentru a proteja economia elveţiană de criza datoriilor suverane din zona euro.

În România, în acest moment, conform datelor statistice, valoarea tuturor creditelor acordatre În franci elveţieni este de 3 miliarde de franci. Stocul de credite a fost relativ constant în ultimii ani pentru că cea mai mare parte dintre acestea au fost acordate pe termen lung, astfel că rambursările au fost nesemnificative. O schimbare de direcţie a avut loc în luna iulie 2014 când din bilanţuri au dispărut credite de 250 milioane de franci elveţieni.

Sumele restante la franci elveţieni reprezentau circa 15% din stocul de credite, dar înainte de curăţarea portofoliilor ajunsese la 25%. Creditele în franci elveţieni au fost în mare parte garantate şi au avut dobânzi mici, ceea ce a compensat o parte din creşterea cursului de schimb.

Pentru ca cei care au credite în franci elveţieni să plătească mai puţin, ar trebui ca francul să se deprecieze faţă de euro pe pieţele internaţionale, iar euro să rămâna stabil faţă de leu. În timp de criză, francul elveţian este privit ca cea mai bună monedă de refugiu şi de aceea din 2008 până în prezent s-a apreciat.

O altă situaţie ar fi ca Banca Naţională să influenţeze cursul leu/euro, respectiv să ducă în jos cotaţia pentru a coborî şi cursul leu/franc. Dar această ultimă variantă este "aproape imposibilă". Pentru a ajunge la 2,1 lei faţă de un franc, cât a fost raportul în 2008, ar trebui ca euro să scadă la 2,5 lei. Crede cineva în această variantă că vom ajunge "ca până la adoptarea monedei europene euro să coboare la 2,5 lei"?

 
AFACERI DE LA ZERO