Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a declanşat procedurile pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru autostrada Sibiu-Piteşti, lucrările de construcţie urmând să înceapă în 24 de luni, susţine pe blogul personal Dan Şova, actualmente ministru delegat pentru proiecte de infrastructură. El a fost votat de Parlament ca ministru al transporturilor în guvernul Ponta 3, un cabinet care încă nu a depus jurământul.
“(...) Sibiu-Piteşti se face. Nu este în concurenţă în niciun caz cu tronsonul Sibiu-Braşov pentru bunul şi simplul motiv că Sibiu-Piteşti este finanţat din fonduri de coeziune şi Sibiu-Braşov este finanţat din fonduri de dezvoltare regională. Au surse de finanţare diferite, nu se află în competiţie”, potrivit lui Şova. El a precizat că pe 3 martie (luni), CNADNR a demarat procedurile de selecţie a unui consultant care să facă studiul de fezabilitate al acestei autostrăzi, pentru această licitaţie existând o sumă de 28 de milioane de euro pusă la dispoziţie de Comisia Europeană pentru exerciţiul financiar 2007-2013.
Procesul de selectare a consultantului pentru studiul de fezabilitate va dura 6 luni, urmând alte 12 luni de realizare a acestuia, iar ulterior se va începe licitaţia pentru atribuirea de lucrări, care va dura 6 luni. “În cel mai bun caz, în 24 de luni se pot începe lucrările pe Sibiu-Piteşti”, afirmă Şova.
Declaraţiile sale vin în contextul în care astăzi a avut loc un protest de amploare la Mioveni, la care au participat circa 11.000 de persoane, membri de sindicat de la Automobile Dacia, dar şi familii ale acestora, care au cerut printre altele şi construirea autostrăzii Sibiu-Piteşti.
În urmă cu doar trei luni, guvernul prezenta o hartă cu priorităţile de autostrăzi pentru anii următori, în care arăta că autostrada Sibiu-Piteşti nu mai este o prioritate pe termen scurt, urmând a fi finalizată abia în 2023. În schimb, guvernul îşi planificase să finalizeze până în 2018 o autostradă care să traverseze de la vest la est România, între Nădlac şi Constanţa, dar care nu va ajunge şi pe ruta Sibiu-Piteşti, aşa cum era stabilit iniţial, ci pe ruta Sibiu-Braşov-Ploieşti.
Potrivit unui studiu de fezabilitate realizat acum câţiva ani, autostrada Sibiu-Piteşti, cu o lungime de 116 kilometri, ar fi avut un cost estimat la 3,2 miliarde de euro. CNADNR a demarat procedurile de icitaţie pentru revizuirea studiului de fezabilitate în primăvara anului 2012, iar ulterior, în toamna aceluiaşi an, licitaţia, evaluată la puţin peste 14 milioane de euro, a fost anulată. Acum CNADNR vrea să reia licitaţia.