ZF 24

Datorii pentru creştere şi datorii toxice. Cum le deosebim?

Datorii pentru creştere şi datorii toxice. Cum le deosebim?

Autor: Sorin Pâslaru

18.09.2013, 21:49 1544

Ministrul bugetului Liviu Voinea a reacţionat recent la un articol din Ziarul Financiar care arăta că România s-a mai împrumutat cu 1,5 mld. euro pe pieţele externe pentru a plăti salarii şi pensii, deci, practic, pentru a supravieţui.

Voinea a replicat că România a ieşit pe pieţele externe pe şapte ani la 4,8% şi aceasta este o performanţă în sine, din punctul de vedere al dobânzii şi al interesului investitorilor pentru titlurile româneşti, având în vedere statutul nostru de ţară notată cu rating „junk“, adică nerecomandat investiţiilor, de către Standard & Poor’s.

„Am putea să reducem stocul datoriei publice, dar aceasta ar afecta investiţiile“, răspunde ministrul la întrebarea de ce România continuă să-şi mărească stocul de datorie publică - internă şi externă -  în condiţiile în care are la scadenţă miliarde de euro şi ar trebui să achite datoriile făcute anterior prin economii făcute la buget şi nu rostogolirea lor la nesfârşit.

Între decembrie 2008 şi mai 2013, datoria publică a României a crescut de la 25 de miliarde de euro la 53,9 miliarde de euro, din care datoria externă s-a triplat de la 10 la 30 de miliarde de euro.

Trebuie spus aici că vulnerabilitatea faţă de îndatorarea externă a fost accentuată în această perioadă, ceea ce denotă o lipsă de strategie, în condiţiile în care cursul leu/euro este practic dopat din 2004 încoace prin creşterea datoriei externe, compusă din datorie publică şi privată.

Datoria publică poate fi un instrument de creştere economică, iar întreprinzătorii chiar au început să evoce creşterea sa pentru a aduce dezvoltare prin investiţii.

„România se poate împrumuta până la 60% din PIB (azi este 38% din PIB datoria publică  -n.red). Nu înţeleg de ce statul nu face investiţii în sisteme de irigaţii, în silozuri şi în capacităţi de prelucrare pentru produsele agroalimentare, astfel încât agricultura să fie un boom pentru dumneavoastră“, a spus recent la o conferinţă pe agricultură organizată de ZF un om de afaceri din Italia care lucrează local câteva mii de hectare.

El a argumentat că între 2000 şi 2008 datoria publică a crescut de la 10 la 25 de miliarde de euro, de 2,5 ori, dar în aceeaşi perioadă PIB-ul a crescut de la 40 la 140 miliarde de euro, deci de 3,5 ori. Ca urmare, între 2000 şi 2008, pentru fiecare miliard de euro, datorie publică, au fost creaţi 1,4 miliarde de euro PIB. Este aceasta o cale de creştere? Fără îndoială. Dar doar cu condiţia ca banii împrumutaţi să meargă în investiţii şi nu în consum.

Dovada că o datorie poate deveni toxică este evoluţia între 2008 şi 2013. Datoria publică s-a dublat de la 25 mld. euro la aproape 54 de miliarde de euro în această perioadă, dar PIB-ul abia în 2013 revine la un nivel apropiat în euro faţă de cel din 2008.

Astfel, în aceşti ani am făcut datorie publică de 29 miliarde de euro pentru niciun miliard de euro în plus la PIB. Frumos bilanţ.

Iată de ce orice împrumut al României azi pe pieţele externe din care să se ramburseze datoriile făcute pentru consum este un împrumut toxic. Noua guvernare a venit la putere punând întrebări tari despre ce s-a întâmplat cu banii împrumutaţi de către stat, despre investiţiile pe hârtie în bazine de înot şi patinoare şi despre risipa din companiile de stat.

Însă deocamdată nu face decât să ţină bugetul strâns pentru a arăta finanţatorilor că este în stare să reînnoiască datorii. Unde sunt investiţiile care ar trebuie tăiate pentru a face economii şi pentru a fi rambursate datoriile, când tocmai statisticile Ministerului de Finanţe arată o scădere a cheltuielilor de capital cu 10% pe primele şase luni din acest an?

Singura cale de guvernare azi, singurul obiectiv pe care trebuie să şi-l asume acest guvern în faţa contextului internaţional tensionat în continuare, este reducerea datoriei publice din economii la buget la cheltuielile făcute cu salariile şi la bunuri şi servicii, precum şi eficientizarea proiectelor de investiţii publice.

Criza financiară care se desfăşoară din 2008 încoace s-a transformat într-o criză a datoriilor suverane şi cu toate că România este astăzi aparent pusă la adăpost – prin ce indicator, că ne putem împrumuta de pe pieţe! – din jarul datoriilor poate izbucni oricând o nouă vâlvătaie în care să fim puşi în situaţia de a trece la tăieri dure. Nu mai avem nevoie de un iunie 2010, cu TVA crescut şi tăieri de salarii peste noapte.

Nu putem fi pregătiţi decât printr-o micşorare a dependenţei de fluxurile externe, printr-o mutare a expunerii către finanţarea locală şi printr-o scădere nominală a datoriei publice.

Când 28 miliarde de euro nu au adus niciun miliard de euro creştere, poate că încercăm să vină creşterea printr-un minus de un miliard de euro la datoria publică. Măcar atât să fie un parametru al administrării eficiente a ţării. Am redus datoria publică şi am reuşit să creştem produsul intern brut.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 19.09.2013

AFACERI DE LA ZERO