♦ Cheltuielile cu dobânzile plătite de bancheri pentru depozitele clienţilor au crescut cu 28% în primele nouă luni din 2019, însă rămân de 5 ori mai mici decât sumele încasate din dobânzile la credite ♦ În timp ce veniturile nete din dobânzi s-au majorat cu 11,4% faţă de primele nouă luni din 2018, veniturile nete din comisoane au crescut cu doar 1,2%.
Veniturile nete din dobânzi, cea mai importantă sursă de profit a băncilor, au continuat să crească în primele nouă luni din 2019, în condiţiile majorării volumului creditelor acordate, dar şi ca urmare a deciziei unor bănci de a grăbi creşterea dobânzilor la credite, în timp ce sumele plătite de bancheri pentru depozite au întârziat să crească în acelaşi ritm.
Băncile au încasat în primele nouă luni din 2019 venituri din dobânzile percepute pentru creditele acordate de 13,9 mld. lei, în creştere cu 14,2% faţă de nivelul încasărilor din primele nouă luni din 2018. Pe de altă parte, cheltuielile instituţiilor de credit cu dobânzile plătite clienţilor pentru depozite au fost în primele nouă luni de numai 2,6 mld. lei, în creştere cu 28% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2018, conform datelor transmise de BNR la solicitarea ZF.