• Leu / EUR5.2386
  • Leu / GBP6.0664
  • Leu / USD4.5315
ZF 24

Decathlon: România se menţine în top 3 pieţe cu cea mai rapidă creştere a vânzărilor de biciclete din Europa în ultimii trei ani. Aproape 40% din gama de biciclete este produsă la Timişoara

Decathlon: România se menţine în top 3 pieţe cu cea...

Autor: Roxana Rosu

21.08.2025, 12:40 174

România se menţine în top 3 pieţe cu cea mai rapidă creştere a vânzărilor de biciclete din Europa în ultimii trei ani, atât pe zona de produse pentru copii, cât şi pentru adulţi, în special al bicicletelor electrice, arată datele colectate de Decathlon, cel mai mare retailer european de articole sportive.

Segmentul bicicletelor pentru copii rămâne cel mai important la numărul de unităţi vândute, dar din perspectiva cifrei de afaceri piaţa este echilibrată între bicicletele pentru copii şi cele pentru adulţi.

Aproape 1 din 3 biciclete vândute de Decathlon ajunge la un client din Bucureşti - Ilfov, regiune care generează cea mai mare parte din vânzări. Capitala este urmată de Timişoara, Cluj, Braşov şi Constanţa.

Te-ar putea interesa și:

Aproape 40% din gama de biciclete Decathlon este produsă la Timişoara, într-una dintre cele mai mari fabrici din Europa de Est, unde se asamblează, în medie, 4.000 de biciclete zilnic pentru întreaga reţea europeană.

Deşi MTB-urile domină încă preferinţele românilor, tot mai mulţi clienţi se orientează către biciclete de şosea, gravel şi, mai ales, electrice. Segmentul bicicletelor electrice a înregistrat o creştere de peste 40% faţă de anul anterior, după ce, în urmă cu doi ani, vânzările s-au dublat.

La prima achiziţie, românii investesc, în medie, între 1.000 şi 1.200 lei pentru o bicicletă de copii, iar în cazul modelelor premium din aluminiu, suma poate ajunge la 2.000 lei.

În ceea ce priveşte bicicletele pentru adulţi, valoarea medie a primei achiziţii se situează între 1.200 şi 1.500 lei, însă segmentul modelelor de şosea, gravel sau XC cu cadru din carbon, cu preţuri de peste 5.000 lei, câştigă tot mai multă popularitate.

„Tehnologizarea avansată şi diversificarea ofertei de biciclete electrice creează premisele pentru dezvoltarea pieţei de ciclism. Ne aşteptăm ca, în anii următori, consumul să fie tot mai mult orientat spre raportul dintre preţ şi valoare, nu doar pe decizia de moment.”, a declarat Bogdan Iscu, Director Comercial Sport, Decathlon România.

 Cele mai frecvente achiziţii asociate unei biciclete sunt căştile, mănuşile, ochelarii, soluţiile de hidratare, piesele de schimb şi apărătorile de noroi.

Decathlon deţine 31 de magazine în România, la care se adaugă platforma online şi aplicaţia Decathlon.  Magazinele includ produse sub marcă proprie, precum Quechua, Rockrider, Van Rysel, Domyos, Tribord, , Kiprun, Solognac, cât şi mărci internaţionale. Compania franceză colaborează cu mai mulţi producători locali, fabricând în România produse marcă proprie pentru drumeţii montane, trekking şi escaladă (încălţăminte), dar şi pentru ciclism (articole textile şi biciclete pentru adulţi şi copii), vândute cu eticheta" Fabricat în România".

 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2386
Diferență: -0,0954
Ieri: 5.2436
Azi: 4.5315
Diferență: -0,5487
Ieri: 4.5565
Azi: 6.0664
Diferență: -0,0198
Ieri: 6.0676