• Leu / EUR4.9050
  • Leu / GBP5.8089
  • Leu / USD4.7905
ZF 24

Declaraţie sumbră din partea celebrului investitor Bill Ackman: Al Treilea Război Mondial ar putea fi deja în curs de desfăşurare

Declaraţie sumbră din partea celebrului investitor Bill Ackman: Al Treilea Război Mondial ar putea fi deja în curs de desfăşurare

Autor: Andrei Şerbănescu

08.03.2022, 13:44 5517

Bill Ackman a declarat pe Twitter că Al Treilea Război Mondial este, probabil, deja în curs de desfăşurare, în pofida lipsei de recunoaştere a opiniei publice, scrie Business Insider.

„Al Treilea Război Mondial probabil că a şi început, dar am întârziat în a recunoaşte acestă realitate”, a declarat miliardarul sâmbătă, pe Twitter.

"Ne aflăm la începuturile aspiraţiilor globale ale lui Putin. Cu fiecare 'victorie', el este încurajat să ia mai mult. Preşedintele rus ne testează şi noi picăm de fiecare dată".

Ackman a declarat că a avut coşmaruri despre posibilitatea unui alt război mondial. El a comparat visele cu cele pe care le-a avut în 2020 înainte ca pandemia să împingă SUA în lockdown. La acea vreme, doar câteva mii de persoane au fost testate pozitiv pentru coronavirus în SUA, dar Ackman a spus că la acea vreme că „iadul este pe cale să se apropie” şi a cerut o izolare la nivel naţional în timpul unui interviu acordat CNBC.

„În ianuarie 2020, am avut coşmaruri despre potenţiala declanşare a unei pandemii, dar toată lumea părea să creadă că sunt nebun”, a spus Ackman pe Twitter. „În 2022, toate coşmarurile au revenit”.

Ackman a spus că NATO şi SUA au acţionat din „teama de a nu-l provoca pe Putin”, în timp ce Putin a declarat că sprijinul Occidentului pentru Ucraina sub formă de sancţiuni şi provizii este „asemănător unei declaraţii de război”.

Ackman, CEO-ul Pershing Square Capital, a adăugat că mai sunt multe de făcut înainte ca SUA să intre „într-un război fierbinte cu Rusia”. Miliardarul a spus că SUA ar trebui să înceteze să cumpere petrol rusesc şi să lucreze pentru a furniza Ucrainei mai multe arme şi informaţii. El a adăugat că, dacă sancţiunile eşuează, NATO ar trebui să reconsidere aplicarea unei zone de excludere a zborului deasupra Ucrainei.

„Când eram copil şi am aflat despre Holocaust, i-am întrebat pe bunicii mei de ce nu au făcut mai mult pentru a salva milioane de oameni de la genocid în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”, a spus Ackman. "Nu au avut răspunsuri foarte bune. Ce le vom spune nepoţilor noştri când ne vor întreba de ce am lăsat să moară sute, mii sau chiar milioane de ucraineni?"

Cel mai recent tweet al miliardarului a venit la o săptămână după ce a cerut preşedintelui Joe Biden „să stabilească o adevărată linie roşie” şi să ia în considerare intervenţia militară în Ucraina.

Luni, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut încă o dată boicotarea internaţională a petrolului rusesc, precum şi punerea în aplicare de către Occident a unui set de sancţiuni mai severe.

Biden a cerut Congresului să aprobe un ajutor de 10 miliarde de dolari pentru întărirea apărării Ucrainei.

Biden a afirmat că trupele americane „nu vor fi implicate în conflict” şi a respins cererea Ucrainei de a crea o zonă de excludere a zborului. Cu toate acestea, preşedintele a declarat că SUA vor acţiona în cazul în care Rusia va ataca teritoriul NATO, folosind „întreaga forţă a puterii colective a alianţei”.

În cele din urmă, Ackman a spus că Beijingul deţine cea mai mare putere atunci când a vine vorba de încetarea conflictului dintre Rusia şi Ucraina.

„Putin respectă şi probabil se teme de China”, a spus Ackman pe Twitter. „China se poate ridica pe scena mondială ajutând la rezolvarea acestei crize. Timpul se scurge în defavoarea a milioane de vieţi omeneşti”.

China nu a impus încă sancţiuni Rusiei, deşi ministrul chinez de externe Wang Yi a declarat luni că ţara este dispusă să acţioneze ca mediator între cele două părţi beligerante.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9050
Diferență: -0,3251
Ieri: 4.9210
Azi: 4.7905
Diferență: -0,8794
Ieri: 4.8330
Azi: 5.8089
Diferență: -0,4899
Ieri: 5.8375
Azi: 5.0290
Diferență: -0,2024
Ieri: 5.0392