Secretarul Trezoreriei SUA Jacob Lew a purtat ieri discuţii de „urgenţă“, la Frankfurt, cu Mario Draghi, preşedintele BCE, instituţia care are putere de viaţă şi de moarte asupra băncilor greceşti. Astăzi ar urma discuţii la Berlin cu ministrul german de finanţe Wolfgang Schäuble, care susţine, chiar şi după ce zona euro şi Atena au făcut un pas mare spre compromis, că este mai bun planul lui de a scoate temporar Grecia din zona euro, şi apoi la Paris, cu ministrul de finanţe Michel Sapin. Directorul general al FMI, Christine Lagarde, este franţuzoaică. FMI este o instituţie financiară cu sediul la Washington. Scopul oficial al vizitelor lui Lew este acela de a „continua angajamentele cu partenerii europeni în privinţa situaţiei din Grecia“.
Vizita urmează „scurgerii“ în presă a unei năucitoare analize a FMI în care instituţia arată, după ce criza grecească a degenerat în hemoragie masivă de capital din bănci şi controale de capital, că planurile de austeritate ale zonei euro sunt inutile deoarece Grecia are nevoie de o ştergere masivă a datoriei sau de un transfer uriaş de bani din restul Europei pentru a-şi reveni. Atena ar avea nevoie de o perioadă de graţie de 30 de ani în care să nu ramburseze nicio datorie. Practic, FMI cere ştergerea datoriei Greciei pentru ieşirea rapidă şi ireversibilă a ţării din criză.
Un sfânt al generozităţii
Analiza este năucitoare deoarece prin aceasta instituţia de la Washington, în trecut un predicator al austerităţii şi unul din creditorii care au proiectat, finanţat şi supravegheat programele de bailout ale Greciei, devine peste noapte un „sfânt“ al generozităţii.
De asemenea, liderii zonei euro au condiţionat orice acord de bailout pentru Grecia de participarea FMI, nedorită de guvernul grec al lui Alexis Tsipras. FMI este un garant al puterii de finanţare pe care o au programele de bailout. Documentul a apărut în presă chiar înainte ca parlamentarii greci să dezbată cadrul de bailout propus de creditori.
Analiza forţează clar liderii zonei euro să renunţe la o parte din datoria greacă, în condiţiile în care planul lor de bailout conţine doar un angajament vag pentru „reprofilarea“ datoriei greceşti şi sugerează că nu va exista vreun bailout fără ştergerea datoriei. Aceasta ar însemna fie ieşirea Greciei din zona euro, fie condiţii de bailout mai relaxate pentru Grecia.
NATO şi TTIP
Grexitul va aduce, după cinci ani de criză, durere şi mai mare cel puţin pe termen scurt pentru greci, o naţiune volatilă.
O criză politică la Atena înseamnă hazard pentru NATO, o organizaţie militară dominată de SUA. Cipru, ca şi Grecia o economie mică din zona euro trecută prin austeritatea şi reformele Berlinului, a semnat la începutul anului un acord cu Rusia prin care acordă armatei ruse accesul la porturile şi aeroporturile cipriote. Autorităţile de la Atena, disperate să găsească mijloace pentru a menţine standardele ridicate de viaţă cu care s-au învăţat grecii, ar putea căuta finanţare sau avantaje – comerciale, energetice, de orice fel – oriunde ar avea şanse să găsească. Partidul de guvernământ din Grecia, Syriza, a cochetat deja cu Moscova, chiar dacă doar pentru a pune presiune pe liderii zonei euro.
De asemenea, cu cât se prelungeşte mai mult criza grecească cu atât mai mult UE se tranformă într-o structură dezbinată de diversele interese. Or, administraţia Obama pune presiuni, şi acasă şi în Europa, pentru semnarea unui Parteneriat de Comerţ şi Investiţii Transatlantic (TTIP) cu UE, care ar întări poziţia SUA şi a statelor europene în faţa expansiunii comerciale a economiilor nonoccidentale cum ar fi China. Cu o UE dezbinată nu va fi niciun TTIP. Trebuie spus că, spre deosebire de statele europene, SUA nu are expunere comercială şi financiară la Grecia. În plus, acutizarea crizei greceşti şi haosul în care ar intra pieţele financiare din cauza unui posibil Grexit ar îngreuna dacă nu împiedica planurile Rezervei Federale americane de a începe în această toamnă să-şi normalizeze politica monetară şi să-şi majoreze dobânzile după ani cu dobânzi zero.
Spălare de imagine
Aceasta nu este prima dată când FMI atacă, la un moment ales bine, intenţiile zonei euro faţă de Grecia. O altă analiză a sustenabilităţii datoriei greceşti s-a „scurs“ în presă în zilele de dinaintea referendumului prin care grecii au respins condiţiile de bailout propuse de creditori. Nu trebuie uitat că instituţia a început să fie demonizată pe oriunde se duce. Autorităţile din Turcia, Ungaria şi Portugalia s-au lăudat victorioase că au reuşit să scoată FMI din ţară atunci când şi-au rambursat toate datoriile avute la instituţia financiară. De aceea, un pic de „generozitate“ nu strică imaginii pătate a FMI.
Alcătuirea FMI se supune, de când instituţia a fost înfiinţată prin conferinţa de la Bretton Woods din 1944, veto-ului SUA. Fondul a avut întotdeauna un şef european, dar direcţia politicilor instituţiei este determinată de Trezoreria SUA (secretarul Trezoreriei vizitează acum marile capitale europene). State membre noneuropene precum India, Brazilia şi China, cele mai mari economii emergente, şi-au exprimat îndoielile în privinţa viabilităţii primului bailout grecesc, stabilit în 2010. Tot marile economii emergente – şi nu numai – s-au grăbit să sprijine o bancă internaţională de dezvoltare lansată de Beijing pentru a contrabalansa influenţa instituţiilor financiare controlate de la Washington.