Deficitul balanţei comerciale a urcat în primele 4 luni ale anului cu 24,5%, la un total de 11,6 miliarde euro, după ce exporturile au crescut cu 0,5%, iar importurile cu 6%, arată datele INS publicate marţi.
Valoric, România a exportat bunuri de 31,4 miliarde euro şi a importat de 43 miliarde euro.
În luna aprilie 2025, exporturile au însumat 7,86 miliarde euro, în scădere cu 5,2% faţă de perioada similară din 2024, iar importurile au totalizat 11 miliarde euro, în creştere cu 0,4%, rezultând un deficit de 3,1 miliarde euro.
În perioada ianuarie-aprilie, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de maşini şi echipamente de transport (46,5% la export şi 35,2% la import) şi alte produse manufacturate) (27,7% la export şi 27,9% la import).
Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri a fost de 22,34 miliarde euro la expedieri şi de 30 miliarde euro la introduceri, reprezentând 71% din total exporturi şi 71,8% din total importuri.
Valoarea schimburilor extra-UE27 a fost de 9,11 miliarde euro la exporturi şi de 12 miliarde euro la importuri, reprezentând 29% din total exporturi şi 28,2% din total importuri.