ZF 24

Deficitul bugetar a ajuns după primele două luni din 2025 la 30 mld lei, respectiv 1,58% din PIB. Cheltuielile de personal au crescut cu 16%, iar cele pentru investiţii s-au redus cu 24%

Deficitul bugetar a ajuns după primele două luni din...

Autor: Roxana Rosu

26.03.2025, 14:40 569

Deficitul bugetar a ajuns după primele două luni  din 2025 la 30,24 mld lei, respectiv 1,58% din PIB, după ce veniturile bugetare au crescut cu 3,5%, la 89 mld lei, iar cheltuielile au urcat cu 3,7%, la 119,90 mld lei, faţă de ianuarie-februarie 2024, arată datele publicate de Ministerul de Finanţe.

La finele lunii februarie 2024, România avea un deficit bugetar de 28,99 mld lei, respectiv 1,64% din PIB.

În ianuarie-februarie 2025, creşterea veniturilor a fost susţinută de avansul veniturilor curente - în principal impozitul pe salarii şi venit, contribuţii de asigurări, şi accize.

În paralel, se remarcă contracţii în cazul încasărilor nete din TVA (rambursări de TVA mai ridicate în primele două luni an/an) şi al fondurilor europene.

Exprimate ca pondere în PIB veniturile totale s-au ajustat cu 0,22 puncte procentuale, la 4,7%, pe seama scăderii fondurilor europene, în timp ce veniturile curente au rămas constante.

Încasările din impozitul pe salarii şi venit au totalizat 11 mld lei, înregistrând o creştere de 42,2% (an/an), determinată de avansul semnificativ al încasărilor din impozitul pe dividende (+179%), pe seama dividendelor distribuite în anul 2024, cu reţinerea cotei de impozit de 8%.

Totodată, evoluţii pozitive au fost consemnate şi în cazul încasărilor din impozitul pe salarii (18,2%) - peste dinamica fondului de salarii din economie (12,4%1 ), evoluţia acestei categorii de venituri fiind influenţată de eliminarea facilităţilor fiscale acordate salariaţilor din sectorul construcţii, agricol, industria alimentară şi a activităţilor de creare de programe pentru calculator (cu efect din februarie a.c.) şi impozitul pe veniturile din pensii (16,7%).

Încasările nete din TVA au înregistrat 19,69 mld lei, în scădere cu 3,2% (an/an). Contracţia acestor încasări este explicată preponderent de avansul restituirilor de TVA, faţă de nivelul rambursat în aceeaşi perioadă a anului trecut (6,08 mld. lei în ian-febr 2025, comparativ cu 4,43 mld lei în ian-febr 2024), dar şi de un efect de bază ridicat. 

Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate şi donaţii au totalizat 4,41 mld lei, în scădere cu 46,4%.

Contribuţiile de asigurări au înregistrat 33,16 mld lei, în creştere cu 9,7% (an/an), sub evoluţia fondului de salarii din economie. 

În acelaşi timp, cheltuielile bugetului general consolidat exprimate ca procent din PIB au înregistrat o scădere cu 0,2 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului 2024, de la 6,5% din PIB la 6,3% din PIB.

Cheltuielile de personal au însumat 28,10 mld lei, în creştere cu 16,2% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 1,5% din PIB, cu 0,1 puncte procentuale mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Cheltuielile cu asistenţa socială au fost de 42,78 mld lei în creştere cu 10,4%, şi au o pondere de 2,2% în PIB. 

Cheltuielile cu bunuri şi servicii au fost 14,74 mld lei, în creştere cu 2,4%.

Cheltuielile cu subvenţiile au fost de 1,75 mld lei, în principal, această sumă reprezintă subvenţii pentru transportul de călători şi sprijinirea producătorilor agricoli, precum şi pentru schema de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale al consumatorilor noncasnici (69,61 mil lei).

Cheltuielile privind proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv subvenţiile de la Uniunea Europeană aferente agriculturii) au fost de 5,89 mld lei, în scădere cu 35,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2024.

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost 13 mld lei, cu 23,98% mai mici faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels