ZF 24

Deficitul de cont curent s-a redus în primele patru luni din 2026 cu circa 1 miliard euro, coborând la 8 miliarde euro. Balanţa bunurilor a închis cu un deficit de 10,4 miliarde euro, în scădere

Deficitul de cont curent s-a redus în primele patru luni...

Autor: Roxana Rosu

15.06.2026, 12:30 196

Deficitul de cont curent s-a redus în primele patru luni din 2026 cu cu circa 1 miliard euro faţă de perioada similară de anul trecut, coborând la 7,98 miliarde euro, arată datele BNR publicate luni.

Balanţa bunurilor a consemnat un deficit de 10,4  miliarde euro, în scădere cu 698 milioane euro, iar balanţa serviciilor a înregistrat  un excedent mai mare cu 197 milioane euro, de 4,8 miliarde euro. 

Cel mai mare excedent din zona de servicii rămâne în continuare în sectorul IT&C, de 2,4 miliarde euro, apropiat de nivelul din perioada similară din 2025,  urmat de sectorul de transport, cu 2,2 miliarde euro, în creştere uşoară.

Te-ar putea interesa și:

În schimb, sectorul turistic rămâne în continuare pe minus, cu un deficit în creştere la 1,5 miliarde euro. 

Balanţa veniturilor primare, care includ venituri din muncă, venituri din investiţii în active financiare (investiţii directe, de portofoliu şi alte investiţii),  avea la final de aprilie un deficit de 2,5 miliarde euro, cu 204 milioane euro mai mult decât în perioada similară din 2025.  

Deficitul balanţei veniturilor secundare, care includ transferuri curente private şi transferuri ale administraţiei publice, a crescut la 137 milioane euro, faţă de un deficit de 293 milioane euri la final de aprilie 2025. 

Investiţiile străine directe au însumat 1,52 miliarde euro (comparativ cu 2,23 miliuarde euro în perioada ianuarie – aprilie 2025), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit) au însumat 2,02 miliarde euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 491 milioane euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Principalele valute BNR - ieri, 13:37
Azi:
Diferență:
Ieri: 5.2339
Azi:
Diferență:
Ieri: 4.5801
Azi:
Diferență:
Ieri: 6.1312