Epopeea găsirii unui ministru al transporturilor de către Partidul Naţional Liberal se înscrie în acelaşi mecanism uzat al rulării la vârf a unui corp de politicieni desprins de corpul funcţionarilor din subordine.
Fenechiu, Silaghi, Săpunaru, până la urmă Ramona Mănescu. Nicio urmă de personalitate sau de proiect propus nu-i diferenţiază pe aceştia pentru a spune: iată ce pierdere că nu mai e Silaghi şi că ar fi Săpunaru, sau că nu e Săpunaru şi vine Mănescu.
Toată energia se îndreaptă către cine va fi deţinătorul portofoliului şi ce declaraţii face, însă în linia a doua şi a treia din ministere parcă ar fi o gaură neagră.
Ziarul Financiar a cerut lista primilor 50 de oameni din fiecare minister al României cu CV-urile lor. Dar opacitatea este maximă. Aceste informaţii ar trebui să fie pe site-ul fiecărei instituţii, ca să ştie investitorii sau partenerii cu cine au de a face.
Corpul funcţionarilor din ministere este o nebuloasă pentru orice petent. De fapt ei fac jocurile şi „scuipă“ orice element străin în momentul în care nu corespunde cu sistemul.
În mod normal, într-un sistem politic competitiv, fiecare dintre cele trei mari partide ar trebui să aibă pe margine câte patru-cinci oameni antrenaţi pentru fiecare poziţie de ministru. La rândul lor, în jur ei trebuie să aibă tineri consilieri care să ştie ca pe apă câte un sector. Să aibă PNL un om care să ştie totul despre Bechtel, altul totul despre Centura Capitalei, altul să aibă habar de calea ferată. Că altfel ce fac pe la vestitele şcoli de vară ale tinerilor, dacă nu să studieze România şi dezvoltarea sa?
Un „guvern din umbră“ care să producă documente şi strategii alternative şi care să urmărească fiecare minister în parte şi să amendeze pas cu pas acţiunea miniştrilor aflaţi la putere. Altfel la ce bun să intri în acest joc al politicii dacă atunci când ai mingea nu ştii ce să faci cu ea şi nu te hotărăşti cine să tragă la poartă?
Cel mai bine se vede în aceste momente de lipsă de oameni lipsa de proiecte şi de obiective a oamenilor politici din România. E un vid. Pur şi simplu, dacă îi întrebi ce vor ei de la această ţară pentru care au jurat, sunt în ceaţă.
Nu au trecut de la stadiul „Am puterea, sunt în centrul atenţiei“ la „Am puterea pentru a îndeplini proiectul meu“. „Vreau ca trenurile să facă de la Bucureşti la Tulcea trei ore şi nu cinci ore jumătate ca acum.“ Atât. Să-şi asume un obiectiv. Şi restul acţiunilor să fie subsumate acestora.
Intră la putere şi încep să fie sufocaţi de hârtii şi de acte pe care eşaloanele doi şi trei, aflate în obscuritate, le aduc la semnat. Devin, pur şi simplu, maşini de semnat acte normative, în timp ce abia directorii îşi văd de obiectivele lor.
Cel mai bun exemplu în ultimii ani pentru această situaţie a fost premierul Boc. A fost adus pe nepusă masă de la un buget de 200 milioane de euro al Clujului la cel de 45 de miliarde de euro al României, fără să fi ocupat vreodată o poziţie de ministru.
A intrat, a luat pixul şi a început să semneze acte. Probabil că nu s-a dezmeticit nici după ultima lună de guvernare, când a lăsat ţara cu o datorie publică dublă după doar trei ani, de 38% din PIB. Ce poate să facă un ministru precum doamna Mănescu între „şacalii“ din Transporturi care au avut pe mână miliarde de euro în ultimii zece ani? „Sistemul“ o va respinge în maximum două luni.
Occidentul rulează politicieni de la un minister la altul, dar acolo corpul consilierilor este cheia. În Franţa, tinerii absolvenţi ai Ecole Nationale d'Administration duc mapele miniştrilor câte zece ani înainte de a primi diverse funcţii de directori în administraţii şi apoi de a ieşi eventual în mediul privat.
Dincoace abia corpul consilierilor este cel care îi întreţine ministrului conexiunile şi influenţa pentru câştigurile colaterale. Pentru că nu vine nimeni la un salariu de 1.000 de euro fără un astfel de obiectiv.
Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 27.08.2013
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
