ZF 24

Descoperire revoluţionară împotriva HIV: Experţii au găsit o soluţie pentru a opri răspândirea virusului

Descoperire revoluţionară împotriva HIV: Experţii au...

Autor: Alex Ciutacu

17.09.2017, 14:42 839

Un vaccin eficient în tratarea HIV-ului ar putea fi doar la un pas distanţă încât cercetătorii au depăşit cel mai mare obstacol de care s-au împiedicat toţi specialiştii de-a lungul timpului, anunţă DailyMail.

La nivel internaţional cercetătorii susţin că au rezolvat problema anticorpilor de tip B care erau distruşi prea repede de proteina HIV şi nu aveau timp să lupte cu aceasta.

„Pentru ca un vaccin să funcţioneze, efectele sale trebuie să fie de durată. Nu este practic şi nici eficient să le ceri oamenilor să se întoarcă o dată la 6 luni sau la 12 luni pentru a fi vaccinaţi. Noi am dorit să dezvoltăm un vaccin care să depăşească acest blocaj şi să genereze aceşti anticorpi de durată îndelungată care produc celule. Noi am găsit o metodă nouă să facem asta”, spune liderul cercetărilor, Prof. Jonathan Heeney, de la Universitatea din Cambridge.

Profesorul spune că descoperirea lor stimulează într-un mod extrem de eficient reacţiile anticorpilor de tip B faţă de vaccinul HIV.

„Celulele de tip B au nevoie de timp pentru a dezvolta anticorpi extrem de eficienţi, dar în studiile anterioare, durata reacţiilor din partea celulelor de tip B era de o durată atât de scurtă încât dispăreau înainte să aibă timp să facă toate schimbările necesare pentru a crea „armamentul” pentru a opri HIV-ul. Sperăm că descoperirea noastră va debloca cercetările, paralizate în timp, din domeniul cercetărilor şi ne va permite să mergem mai departe”.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO