ZF 24

Deşeurile de ambalaje trebuie să fie colectate chiar de către ultimul lor distribuitor, şi anume retailerii

Opinie Sorin Pâslaru, redactor-şef ZF

Deşeurile de ambalaje trebuie să fie colectate chiar de către ultimul lor distribuitor, şi anume retailerii

Autor: Sorin Pâslaru

09.03.2020, 20:20 1896

Anul 2020 a devenit în mod evident pentru România anul trezirii la realitate în ceea ce priveşte calitatea aerului şi a grijii pentru mediu.

Oamenii încep să-şi dea seama că oricât ar creşte Produsul Intern Brut şi salariul, dacă aerul pe care îl respiri şi mediul înconjurător, fie acesta vizual, olfactiv sau sonor, e de proastă calitate, atunci calitatea vieţii are de suferit.

Calitatea aerului este o miză uriaşă, iar astăzi la nivel global sunt discuţii foarte complicate. În joc este dezvoltarea, şi anume dezvoltarea prin industrializare. Este o treabă foarte greu de controlat şi care va presupune costuri uriaşe.

Însă ceva se poate face într-un sector unde aparent există mai multe posibilităţi de acţiune: recuperarea ambalajelor.

95% din ce mâncăm şi folosim astăzi în oraş vine ambalat. Iaurtul zilnic vine într-un  păhărel de plastic de 10 - 20 de grame care, aşa cum ajunge la consumator, trebuie să parcurgă un drum la fel de lung până la fabrica de ambalaje pentru reciclare. Dacă ajunge.

Sigur că ideal din punct de vedere al impactului asupra mediului natural este să nu foloseşti deloc un astfel de ambalaj – micii fermieri care mănâncă lapte de la propriile vaci sau vecinii lor care se aprovizionează de la aceştia ar putea fi premiaţi pentru impact zero asupra mediului.

Însă fără îndoială că această stare de lucruri nu poate fi generalizată şi este în restrângere masivă.

Ce mecanisme sunt astăzi pentru colectarea bidonului de plastic de la apa minerală, a păhărelului de plastic de iaurt, a pungii de plastic pentru cereale sau a ambalajului de carton pentru sucul natural?

Uniunea Europeană practică, iar România s-a aliniat acestui tip de soluţie, colectarea selectivă a acestor ambalaje împărţite în sticlă, carton şi plastic, de către aşa-numiţii operatori de transfer al responsabilităţii (OTR-uri).

Aceşti operatori se angajează practic ca în numele unor companii precum Coca-Cola, Pepsi, Tuborg, Albalact sau orice alt producător de băutură şi mâncare ambalată, să colecteze ambalaje de plastic, sticlă şi metal pe care să le livreze către companii de reciclare.

Apoi, Coca-Cola sau Pepsi prezintă o dovadă obţinută de la aceste OTR-uri, care colectează în numele lor ambalaje, că 60 de procente sau mai mult din cantitatea de ambalaje puse pe piaţă au fost recuperate şi reciclate.

Practic, mecanismul este construit de aşa natură încât cei care pun aceste ambalaje pe piaţă - producătorii de alimente - să îşi asume prin intermediul OTR-urilor reciclarea şi recuperarea unui anumit procent, cât mai înalt, din cantitatea totală de ambalaje puse pe piaţă.

Bineînţeles însă că pe acest lanţ apar erori, mai ales în România, unde imediat ce apar astfel de mecanisme indirecte tendinţa de a obţine acoperire fără rezultate reale în teren este foarte mare.

Ca urmare, suntem invadaţi de ambalaje, mai bine spus de gunoaie, aşa cum devine orice ambalaj după folosirea conţinutului.

Cel mai simplu şi mai corect ar fi ca ambalajele să se întoarcă pe acelaşi canal de unde vin. Adică dacă oamenii cumpără de la Mega Image, Carrefour sau de la chioşcul din colţ produse cu ambalajele corespunzătoare, tot acolo să întoarcă ambalajele, în măsura posibilităţilor de colectare. Să le dea practic chiar de unde le-au luat.

Astfel, retailerul care vine şi pune pe piaţă 2.000 de păhărele de plastic cu iaurt ar trebui să întoarcă înspre reciclator, chiar prin intermediul celui care îl aprovizionează - distribuitor sau direct producător -, măcar 90% dintre acestea.

Logistic, este evident că maşina care vine şi descarcă produsele în ambalaje poate uşor să recupereze ambalajele produselor distribuite. În acest moment, retailerii nu au nicio responsabilitate în lanţul recuperării ambalajelor, deşi ei sunt cei care introduc în comunităţi milioanele de tone de ambalaje. În mod normal, pe unde au venit aceste ambalaje, pe acolo trebuie să se întoarcă.

Aşa cum vine Coca-Cola sau distribuitorul Coca-Cola cu maşina cu navete de sticle de cola, foarte bine poate încărca în locul sticlelor pline descărcate pe cele goale. Este mult mai simplu.

Maşina care vine încărcată oricum pleacă goală, şi va pleca cu sticlele deja folosite. Laşi naveta plină, iei naveta goală. Nu ca acum, sticlele respective să fie aruncate la gunoi, o altă maşină  să vină să le strângă, să fie duse la groapa de gunoi şi de acolo în mod foarte probabil să nu fie date spre refolosire/reciclare ci pur şi simplu îngropate.

Principiul „poluatorul plăteşte“ trebuie aplicat ultimului distribuitor – adică retailerului, cel care vinde produsul, cel care încasează banii către utilizatorul final.

În acest fel, retailerul va fi la rândul său impulsionat să asigure colectarea ambalajelor şi să aducă spre vânzare produse cât mai puţin ambalate sau cu ambalaje cât mai uşor de reciclat şi refolosit.

AFACERI DE LA ZERO