Listarea la bursă are nevoie de o pregătire temeinică, de peste un an, de consultanţi puternici, astfel încât compania să profite de fereastra de oportunitate, a declarat Diana Ispas, Partener, Bondoc si Asociaţii SCA în cadrul conferinţei ZF PIAŢA DE CAPITAL 2025.
În privinţa dividendelor, companiile de stat listate vin cu constrângeri legale la distribuţia de dividende, aşa că este nevoie de mai multe companii antreprenoriale listate pentru a se schimba şi cultura legată de dividende.
Ce a mai declarat Diana Ispas:
Nu putem decupla piaţa de capital de realitate şi e clar că vor fi nevoie de multe fonduri pentru apărare. Euronext a scos deja o emisiune pe apărare şi o companie din Franţa a scos primele bonduri pe Defence. Cred că vom vedea acest trend, vom vedea mai multe tichete pe zona de Apărare. Sunt state care emit deja titluri de stat doar pentru domeniul de apărare, cum este Lituania.
Probabil că vor rămâne domeniile clasice de interes, energie, retail, health.
Listarea unui club de fotbal? Dacă are forma potrivită, se poate.
Vom avea flexibilitate mai mare din partea UE, inclusiv pragul de la care trebuie făcut neapărat prospect, care acum e la 1 milion euro. La AeRO se merge de exemplu pe plasament privat pentru a se evita prospectul şi avizul ASF. Acum va fi mai multă flexibilitate.
Ar fi bine să avem sectorul imobiliar mai bine reprezentat la Bursă. Dar vedem o flexibilizare legislativă totuşi şi asta e bine. Juridic rămânem optimişti. Strategia Pieţei de Capital adresează diferite probleme juridice şi care în final cred că va rezolva o parte din problemele actuale