ZF 24

Dr. Oetker are magazin online în care vinde accesorii pentru bucătărie

Dr. Oetker are magazin online în care vinde accesorii...

Autor: Mădălina Dediu Panaete

12.04.2015, 11:55 870

Dr. Oetker, cel mai mare jucător de pe piaţa aditivilor alimentari, a deschis un magazin online unde comecializează accesorii pentru bucătărie precum forme de copt sau tăvi, dar şi articole inscripţionate cu brandurile companiei.

Magazinul online a fost repornit la finalul anului trecut, conform informa­ţiilor furnizate de reprezentanţii com­paniei.

Astfel, Dr. Oetker, care deţine o unitate de producţie în judeţul Argeş, a intrat în segmentul comerţului online, care a devenit din ce în ce mai atractiv pentru jucătorii din industria ali­mentară. Un alt jucător important care şi-a exprimat intenţia de a-şi consolida prezenţa în segmentul online este Betty Ice, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa îngheţatei, cu afaceri de aproape 20 mil. euro.

Dacă producătorii mari din in­dustria alimentară abia fac paşi timizi către comerţul online, retailerii au o pre­zenţă puternică pe acest segment. De exemplu, retaileri precum Carrefour, Cora sau Mega Image (în parteneriat cu eMag) au intrat puternic în comerţul online.

Dr. Oetker este cel mai mare ju­cător de pe piaţa aditivilor alimentari, terminând anul 2013 (ultimele date dis­ponibile) cu o cifră de afaceri de 267 mil. lei (60 mil. euro), în creştere cu 9% faţă de anul precedent, un profit net de 22 mil. lei şi 440 de angajaţi, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe.

Producătorul german de aditivi alimentari Dr. Oetker a intrat pe piaţa din România în 1998, când a achiziţionat firma Regal Corporation. Patru ani mai târziu a deschis şi o unitate de producţie lângă Curtea de Argeş, unde se produc majoritatea produselor comer­cializate pe plan local. Dr. Oetker a achiziţionat în 2007 şi Inedit Food din Cetăţeni, jud. Argeş, companie activă pe piaţa pro­duselor din soia. Din portofoliul com­paniei fac parte atât aditivi de patiserie, cât şi conservaţi, decoruri pentru prăjituri sau deserturi.

Pe unele segmente, Dr. Oetker concurează cu Supremia Grup din Alba.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO