ZF 24

După 25 de ani, Isărescu a scăpat de un alt coşmar: România are creştere economică sustenabilă, nu pe datorie, pe deficite sau pe inflaţie. Dar problema este că economia nu poate trăi numai cu multinaţionale

După 25 de ani, Isărescu a scăpat de un alt coşmar:...

Autor: Cristian Hostiuc

17.05.2015, 19:31 12924

În trimestrul întâi din 2015 România a raportat o creştere economică de 4,3% faţă de T1 2014 şi de 1,6% faţă de T4 din 2014. Este al doilea cel mai bun trimestru economic din ultimii şapte ani ca ritm de creştere după T4 din 2013, când plusul a fost de 5,2% (faţă de T4/2012).

Creşterea economică din T1 a fost cu mult peste aşteptări, analiştii consemnând: o surpriză pozitivă uriaşă (Ciprian Dascălu – ING Bank). Creşterea economică este semnificativ mai mare decât aşteptările noastre şi ale pieţei (Radu Crăciun, BCR).

Pe 4 iulie Institutul Naţional de Statistică urmează să detalieze ce a stat la baza acestei creşteri.

Până atunci, ceea ce putem remarca este că această creştere economică este sustenabilă, adică are loc fără să înrăutăţească alţi indicatori macro, aşa cum s-a întâmplat în perioada de boom 2005-2008, pe credite/datorie (chiar dacă dobânzile erau mari atât la lei, cât şi la euro), pe scăderea cursului (de la 4 lei la 3,3 lei pentru un euro), pe deficit de cont curent (peste 10% din PIB în 2008, adică 15 miliarde de euro numai într-un an, ceea ce a avut ca rezultat în 2009 imensul împrumut de la FMI), sau cum s-a întâmplat în anii ’90 (inflaţie, deficit bugetar mari, nerestructurarea întreprinderilor de stat, producţie fără desfacere, şi creditarea operată de băncile de stat).

Creşterea economică de acum are loc în condiţiile unei inflaţii infime (sub 1% pe an), pe o cerere care creşte uşor în volum, dar fără creşteri de preţuri, pe un curs valutar leu/euro extrem de stabil (BNR face eforturi chiar să nu scadă), cu dobânzile la cel mai redus nivel istoric – indicele Robor (lei) la trei luni este de 1,5% pe an, iar Euribor (euro) este de MINUS -0,010% pe an - cu un surplus bugetar şi cu un surplus al balanţei externe (ceea ce nu este neapărat de bine, pentru că banii pleacă din România, se repatriază).

De când s-a instalat la BNR, în mai 1990, Mugur Isărescu a avut câteva coşmaruri: inflaţia, cursul valutar, deficitul de cont curent (consumăm mai mult decât ne permitem, iar diferenţa o acoperim prin datorie externă), creşterea economică, dar sustenabilă, fără să pocnească alţi indicatori macro, şi situaţia sistemului bancar.

Primii patru indicatori sunt bifaţi, iar al cincilea – situaţia sistemului bancar, de data asta privat – este în curs de rezolvare, procesul de curăţenie de credite neperformante desfăşurându-se accelerat, sub presiunea BNR. La anul băncile locale o vor lua de la zero, aproape curate, nota de plată a creditelor acordate pe bandă rulantă în perioada de boom şi transformate în neperformante în criză fiind onorată de acţionari şi clienţii buni.

Încrederea antreprenorilor, multinaţionalelor şi consumatorilor a revenit uşor, dar cu trauma crizei încă proaspăt rămasă în minte. Nimeni nu se aruncă la investiţii peste noapte. Toată lumea calculează de zece ori dacă îşi face un credit sau nu, consumatorii nu mai înghit creşteri de preţuri, iar dezvoltatorii imobiliari ştiu cu exactitate cât este dispus un client să plătească pentru un apartament de 60-70 de metri pătraţi.

Salariile nu mai cresc de la o lună la alta fără să existe un echivalent în creşterea productivităţii sau în rezultatele financiare ale companiei. Singurul domeniu care reprezintă o excepţie este cel al IT-ului, unde celebri softişti şi programatori continuă să fie răsfăţaţi de angajatori, întrucât piaţa nu poate oferi atât de mulţi angajaţi pe cât cer firmele şi comenzile luate.

Investiţiile au început să-şi revină, atât cele locale, cât şi cele străine. Este puţin probabil ca România să mai înregistreze în următorii trei ani investiţii străine directe de 8-9 miliarde de euro pe an ca în perioada de boom, dar orice miliard în plus pe an de la două câte sunt acum înseamnă ceva.

Avem creştere economică sustenabilă, aşa cum a cerut Mugur Isărescu timp de 25 de ani, dar ce facem mai departe cu ea? Cum se întinde în toată economia, în toată ţara, nu numai la Bucureşti, Cluj, Timişoara, Sibiu, Iaşi, Oradea, Constanţa, Piteşti sau Braşov?

Dacă România a ajuns la creştere economică sustenabilă, cum poate avea un sistem financiar care să finanţeze economia şi capitalul românesc, o piaţă bursieră care să constituie o alternativă la bănci (nu de alta, dar România să nu rămână prizonieră unei singure pieţe ca acum), un sistem de educaţie care să furnizeze forţă de muncă pentru ceea ce cere piaţa şi un sistem fiscal care să încurajeze businessul, nu să îl caroteze? Nu poate exista creştere economică sustenabilă numai cu multinaţionale.

Citiţi şi 

Investiţiile străine s-au dublat în martie faţă de primele 2 luni

Accelerarea economiei în T1 urcă prognozele analiştilor privind creşterea PIB pe 2015 spre 4%