ZF 24

După o pauză de trei ani, Carrefour şi-a montat sigla pe un nou hipermarket în Bucureşti. Francezii intră în competiţie cu germanii de la Kaufland

După o pauză de trei ani, Carrefour şi-a montat sigla pe un nou hipermarket în Bucureşti. Francezii intră în competiţie cu germanii de la Kaufland

Autor: Cristi Moga

20.08.2014, 00:06 4020
Grupul francez Carrefour, cu afaceri anuale de aproape 1,2 mi­liarde de euro pe piaţa locală, şi-a montat sigla pe cel de-al nouălea hipermarket din Bucureşti ce va fi deschis peste două săptămâni în cartierul Rahova, după ce în ultimii trei ani, de la inaugurarea ma­gazinului din Şoseaua Chitilei, retailerul nu a mai deschis unităţi pe format mare în Capitală.
 
Cu acest magazin ce va fi inaugurat în patru septembrie în cadrul parcului de retail Vulcan Value Center de pe Şoseaua Progresului francezii vor acoperi zona de sud-est a Capitalei şi vor intra în competiţie directă pentru clienţi cu germanii de la Kaufland, liderul comerţului modern din România, care au un magazin în imediata apropiere.
 
Ieri la orele prânzului în cadrul proiectului dezvoltat de sud-afri­canii de la NEPI se lucra intens atât în spaţiile comerciale, cât şi la amenajarea parcării supraterane a viitorului centru comercial, printre ai cărui viitori chiriaşi se vor afla şi retaileri precum H&M, C&A, Hervis, Takko, Deichmann, JYSK, Lem’s, Domo sau KFC. Doar cei de la Carrefour aveau ieri montată deja sigla pe proiectul care va livra noi spaţii comerciale cu o suprafaţă de circa 25.000 mp, în urma unei in­ves­tiţii de 47 mil. euro. Proiectul a fost ridicat din fonduri proprii într-un termen record, de circa 6-7 luni, ţi­nând cont că primele utilaje de construcţii au apărut pe fosta plat­formă industrială Vulcan de-abia la jumătatea lunii februarie.
 

 

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO