În evoluţia umanităţii, la intervale mai mari sau mai mici, apar diverse crize şi momente de schimbare profundă în economie şi în societate. Aceste puncte de inflexiune survin fie cu regularitate – cum este cazul ciclurilor economice, fie în mod spontan – cum este cazul aşa-numitelor „lebede negre”, care dau peste cap toate prognozele şi aşteptările specialiştilor. Fie că ne referim la criza sanitară sau la cea economică – intervenită aproape instantaneu, criza-corona este un astfel de punct de inflexiune, complet imprevizibil în raport cu dinamica economică şi socială la nivel global.
Economia în stare de urgenţă
În repetate rânduri s-a spus că nimic nu va mai fi la fel după această criză-corona. Nimic nu va mai fi la fel, dar va fi, în sensul că viaţa îşi va urma cursul iar economia se va redresa, mai devreme sau mai târziu, în funcţie de gradul său de flexibilitate şi de eficienţa măsurilor de relansare economică.
Este fără precedent modul în care economia, la scară globală, s-a văzut confruntată cu pandemia Covid-19 şi cu restricţiile impuse de criza de sănătate publică. Starea de urgenţă la care au apelat autorităţile, peste tot în lume, înseamnă evident restricţii şi suspendarea unor activităţi. Avem de-a face cu un efort aproape global de protejare a sănătăţii oamenilor, de unde necesitatea de a oferi timp sistemului sanitar să reziste în lupta cu un virus nou, complet necunoscut, a cărei răspândire a devenit pandemică. Astfel, numeroase companii şi chiar sectoare întregi ale economiei au ales să intre „în izolare”, în principal din raţiuni de protejare a angajaţilor.
Acest lockdown quasi-generalizat, combinat cu deteriorarea sentimentului economic în lipsa unui orizont de aşteptare în rezolvarea crizei sanitare, explică ajustările drastice ale prognozelor economice, care s-au înrăutăţit consistent peste tot în lume. De exemplu, potrivit FMI, economia globală va scădea cu 3% în 2020, în condiţiile în care majoritatea economiilor lumii vor evolua în teritoriu negativ, în ciuda măsurilor active anunţate sau pe care guvernele deja le-au adoptat.
Starea de urgenţă a impus reguli stricte în privinţa funcţionării unor sectoare, obligaţii specifice pentru asigurarea continuităţii în funcţionare, chiar unele prevederi incomode pentru mecanismele economiei de piaţă. Din acest punct de vedere, trebuie susţinut modul echilibrat în care autorităţile române s-au raportat la mecanismele pieţei, cu preocuparea generală de a nu interveni agresiv în funcţionarea acestora.
Economiştii şi întreprinzătorii de bună-credinţă ştiu că măsurile radical intervenţioniste pot conduce mai degrabă la efecte adverse, cum ar fi apariţia penuriei pe anumite pieţe, fie că ne referim la medicamente sau produse alimentare. Tocmai de aceea, economia nu trebuie orientată pe contrasens faţă de legile cererii şi ofertei, nici măcar în starea de urgenţă, mai ales atunci când întreprinzătorii arată eforturi de solidaritate.
Să avem încredere în economia de piaţă
În plină criză sanitară, când nevoia de dispozitive medicale de protecţie a crescut brusc, mediul antreprenorial din România a înţeles exigenţele momentului. În convergenţă cu preocupările autorităţilor, zeci de firme cu capital românesc au ales să producă măşti de protecţie, combinezoane şi alte echipamente. Orice criză oferă, evident, şi oportunităţi. Iar acest efort de reprofilare industrială va fi de mare ajutor în perioada următoare, dacă riscurile pandemiei se vor prelungi în timp.
Cu economia de piaţă vom traversa starea de urgenţă şi, prin politici publice stimulative, tot cu economia de piaţă vom reuşi să ne redresăm economic şi să mergem mai departe.
Însă trebuie să avem grijă, cu atât mai mult în actuala stare de urgenţă, ca economia de piaţă să nu degenereze pe calea oportunismului şi a hazardului moral. De aceea avem nevoie de transparenţă, decizii fundamentate şi reguli clare pentru toată lumea, fie că ne referim la schemele de sprijin, la şomajul tehnic sau accesul la fondurile publice.
Este important să înţelegem că orice etapă de provocări sistemice necesită flexibilitate sistemică, care este în esenţă atributul unui mediu antreprenorial de piaţă. Cu cât o economie comportă mai multă flexibilitate, cu atât mai uşor va face faţă provocărilor – a se citi costurilor ajustării. Criza actuală devine, astfel, un test de anduranţă şi viziune pentru orice mediu antreprenorial, dincolo de soluţiile de sprijin guvernamental.
Mai devreme sau mai târziu, vom descoperi că ajustările induse de criza-corona arată profunde efecte disruptive faţă de modelul economic actual, aflat oricum într-o tranziţie evidentă către economia şi societatea digitală. În viitor, tendinţele disruptive vor deveni normă pentru multe dintre sectoarele actuale, care se vor reconfigura fie prin viziune, fie vrând-nevrând, sub presiunea inovaţiilor şi tehnologiilor digitale. De aceea, în ecuaţia crizei-corona trebuie să căutăm şi oportunităţi, căci vor exista cu duiumul.
De exemplu, prin diverse scheme de sprijin şi investiţii, putem alege să susţinem strategic anumite sectoare, pentru reducerea dependenţei de unele importuri. Până la urmă, însă, tot la judecata pieţei se va ajunge. Numai astfel vom înţelege dacă, pe termen mai lung, producătorii naţionali sunt competitivi în raport de concurenţa de pe piaţa externă. În caz contrar, injecţiile financiare din prezent nu vor fi valorificate aşa cum se presupune. De aceea este important, în speţă, să obţinem un echilibru fezabil între soluţiile naţionale şi beneficiile comerţului liber pe plan internaţional.
Ce se schimbă, pe scară largă, în economie?
În curând, tot mai multe sectoare îşi vor relua treptat activitatea. Oamenii se vor întoarce la muncă iar producţia pusă în stand-by vreme de săptămâni va fi „repornită”. Aceasta nu înseamnă, însă, că economia în ansamblu va fi repornită. Producţia, adică oferta, este doar o parte a economiei. Cealaltă latură a pieţei este dată de cerere.
Din punctul de vedere al capacităţii şi vitezei de restart, este evident că producţia şi oferta îşi pot reveni destul de uşor. „Starea de urgenţă” nu a deteriorat factorii de producţie şi condiţiile obiective, tehnice şi tehnologice, ale producţiei, aşa cum o ştiam. Cu totul altfel stau lucrurile, însă, în privinţa cererii şi a consumului populaţiei.
Dacă natura obiectivă şi cantitativă a funcţiei de producţie este oarecum imună la coronavirus, lucrurile stau complet diferit în privinţa consumului şi a cererii, care se bazează pe profunde resorturi subiective, calitative şi psihologice. Acestea au fost serios perturbate de criza de sănătate publică. În locul înclinaţiei spre consum, care a dat nota economică a ultimilor ani, atât în societate, cât şi la nivelul companiilor s-au instaurat atitudini prudente, multiple temeri şi incertitudini în raport cu viitorul.
În traducere economică, criza-corona răscoleşte tocmai datele esenţiale ale economiei de piaţă: preţurile. În acest sens, criza-corona antrenează, de fapt, o adevărată revoluţie a preţurilor, care va evolua în pas cu ajustările structurale din economie. Prăbuşirea fără precedent a preţului petrolului pe piaţa internaţională este doar un exemplu incipient a anvergurii ajustărilor de piaţă, în actuala dinamică recesionistă.
Fără a dori să exemplific, multe sectoare ale economiei pe care o ştiam înainte de criză se vor reconfigura radical, şi într-adevăr, nimic nu va mai fi la fel. Iar la nivelul economiei reale, „revoluţia preţurilor” indică deja ajustări negative majore, adică falimente şi pierderi de locuri de muncă. Unele dintre acestea pot fi prevenite, prin soluţii de sprijin financiar, altele însă doar temporizate.
Cum repornim economia?
Aceasta este cea mai frecventă întrebare în dezbaterile economice actuale. Problema este că repornirea economiei nu se poate face întocmai precum a avut loc „oprirea” acesteia, dacă putem spune aşa. De fapt, economia nu a fost oprită, cu excepţia unor sectoare a căror activitate a fost explicit suspendată prin decizia autorităţilor, cum ar fi turismul, Horeca, organizarea de evenimente etc.
Problema cu repornirea economiei ţine de faptul că economia nu funcţionează asemeni unui computer sau motor, înzestrat cu buton start/stop şi a cărei funcţionare este identică după fiecare sesiune de shutdown.
Economia funcţionează prin acţiunile pe care oamenii le întreprind, în funcţie de anticipările pe care ei le fac, de riscurile pe care sunt sau nu dispuşi să şi le asume, de încrederea pe care o au în funcţionarea predictibilă a pieţelor etc. De aceea, economia nu poate „reporni” ca întreg, în mod nealterat, în parametrii de dinaintea crizei.
În acest sens, unele sectoare vor avea continuitate în funcţionare, altele vor avea nevoie de mai mult timp pentru a se trezi la viaţă, altele vor fi complet reconfigurate după trecerea actualei crize. Mai concret, economia post-corona va fi diferită de cea de dinaintea epidemiei. Ceea ce spunem acum că vrem să „repornim” va ajunge să reprezinte, de fapt, o altă (nouă) economie, după cum şi realitatea socială se va schimba semnificativ, probabil pentru mult timp de acum înainte.
Dar cum va arăta economia în viitor, în toată profunzimea ajustărilor sale? De răspunsul la această întrebare va depinde viabilitatea pe termen lung a soluţiilor de relansare.
Nimeni nu poate desluşi, cu acurateţe deplină, dinamica schimbărilor structurale din lunile următoare sau chiar din anii următori. Sunt însă deosebit de importante tendinţele pe care le putem anticipa în planul evoluţiilor economice şi sociale.
Probabil că, în următoarea etapă a vieţii noastre, economia va fi într-o mai mică măsură una a mobilităţii şi mai mult o economie a securităţii – sanitare, alimentare, energetice. Vom avea mai puţin o economie a interacţiunii personale şi mai mult una a comunicării digitale. Chiar dacă se va renunţa în curând la „stay at home”, acesta va fi înlocuit cu „stay safe”, iar telemunca, videoconferinţele, măsurile de protecţie şi de distanţare socială vor continua să facă parte din viaţa noastră cotidiană. Poate că unele vor deveni chiar oportunităţi de afaceri sau noi paradigme în viaţa socială.
Care sunt soluţiile de relansare economică?
Orice discuţie despre relansare ar trebui să pornească de la preocuparea de a înţelege cât mai bine natura crizei economice actuale, pentru a nu stârni conflicte şi contradicţii la nivelul direcţiilor asumate şi al mijloacelor utilizate. Înainte de enunţarea acestora, se cuvine a schiţa câteva elemente de context, pentru o cât mai corectă punere în pagină a posibilităţilor curente, dar şi a responsabilităţilor trecute şi viitoare:
• criza-corona economică nu este o criză standard, ciclică, ale cărei cauze să provină din sfera dezechilibrelor financiare, precum a fost criza economică din 2008-2009, în ciuda coincidenţei flagrante cu epuizarea etapei de expansiune a ciclului economic actual, aşa cum arătau prognozele macroeconomice încă de la începutul anului 2019;
• date fiind cauzele, soluţiile trebuie gândite nu doar în raport cu economia de dinaintea crizei, ci cu privirea aţintită cât mai departe în viitor, la economia şi societatea care vor fi să fie post-coronavirus, pentru ca ajustările necesare şi efectele disruptive să fie valorificate şi ca oportunităţi economice;
• criza-corona a găsit România dezarmată ca spaţiu bugetar de intervenţie, date fiind politicile pro-ciclice hazardate ale fostei guvernări, care au făcut din România campioana europeană a deficitelor bugetare, aşa cum am anticipat în repetate rânduri, culminând cu solicitarea Preşedintelui României de reexaminare a bugetului pentru anul 2019;
• România este singura din UE care a evoluat în ultimii ani pe contrasensul echilibrelor economice, atât în planul responsabilităţii fiscal-bugetare, cât şi prin deficitele externe care s-au adâncit continuu, în ciuda creşterii economice. În prezent, după „deficite gemene” record de 4,6% din PIB în 2019, deteriorarea perspectivei economice include şi nota de plată pentru politicile proaste din ultimii ani;
• spaţiul de intervenţie în 2020 este limitat la deficitul pe care statul îl poate finanţa în contextul suspendării regulilor privind deficitul din Tratatul de Stabilitate şi Creştere, însă această capacitate de finanţare nu trebuie niciodată împinsă până dincolo de limite, în special în contextul macroeconomic actual, marcat de volatilitate şi riscuri;
• în plan global, nu există soluţii standard dar merită susţinute instrumente comune, în special la nivelul Uniunii Europene, în care economiile naţionale beneficiază de un grad înalt de integrare, ceea ce reclamă armonizare şi un mix (naţional) adecvat între politicile fiscal-bugetare şi politicile monetare.
Date fiind aceste premise contextuale la nivel de fenomen şi pentru România, soluţiile economice la criza-corona trebuie axate pe câteva direcţii sau obiective imperative:
1. Prima şi cea mai importantă direcţie este rezolvarea crizei de sănătate publică! Aceasta este soluţia „economică” primordială deoarece economia se hrăneşte din încredere şi predictibilitate, de unde nevoia de reducere a incertitudinii şi temerilor pe care oamenii le resimt în legătură cu sănătatea şi viaţa lor. De aici ar rezulta doza de optimism şi de perspectivă pozitivă care ar susţine consumul – deci relansarea cererii.
Este foarte probabil ca problemele de sănătate publică să nu dispară foarte curând iar soluţia medicală certă (vaccin şi/sau tratament) să întârzie să apară. În aceste condiţii, va trebui să învăţăm să convieţuim cu acest coronavirus. De aceea vor trebui asigurate resursele financiare pentru ca infrastructura medicală, umană şi tehnologică, să poată duce această luptă de anduranţă psihologică împotriva Covid-19.
2. A doua direcţie vizează asigurarea unui cadru eficient de guvernanţă economică, ceea ce se traduce prin măsuri guvernamentale corect fundamentate, transparente şi obiective în raport cu problemele identificate, care să ofere soluţii eficiente, prin care mediul de afaceri să acumuleze treptat încredere în perspectivele economice iar apetitul antreprenorial să revină în teritoriu pozitiv – deci relansarea ofertei.
În această privinţă, se impun anumite nuanţe în raport cu mix-ul optimal de măsuri pe partea de ofertă, cele axate pe credite garantate pentru capital de lucru şi investiţii. Să nu ne imaginăm că întreprinzătorii din sectoarele afectate se vor înghesui să dea curs acum unor noi proiecte de investiţii, înainte ca în economie să apară semne clare de revenire. Iar aceasta nu va fi atât de rapidă sau uniformă la scara tuturor sectoarelor.
Din acest motiv, pachetele de finanţare pentru sectorul privat trebuie axate prioritar pe asigurarea capitalului de lucru şi, abia ulterior, pe investiţii de dezvoltare. Este foarte importantă, în acest sens, implementarea schemei IMM Invest a creditelor garantate, credite destinate IMM-urilor, micilor întreprinzători, meşteşugari sau fermieri, adică tocmai celor mai vulnerabile categorii în faţa crizei economice.
3. A treia direcţie vizează utilizarea soluţiilor comune care se conturează la nivelul UE, prin care România să mobilizeze capabilităţi financiare importante, necesare stimulării economice, nu doar în perioada imediată şi nu doar pentru sectoarele direct afectate. Este vorba de utilizarea de mecanisme de sprijin şi instrumente financiare care să asiste, pe termen scurt şi mediu, efortul de redresare economică, în contextul unor politici monetare adaptate raţional momentului.
Din acest punct de vedere, accesarea unor instrumente financiare puternice, cum ar fi iniţiativa SURE şi Fondul de redresare economică – aflat în prezent pe masa de lucru a Comisiei Europene, ar oferi mediului economic şi pieţelor financiare garanţii cât mai solide privind capacitatea statului de susţinere a efortului de redresare – deci încredere economică şi instituţională.
Până în prezent, România a aplicat măsurile care se impuneau ca reacţie imediată în raport cu sectoarele afectate, în principal prin protejarea angajaţilor a căror activitate a fost suspendată ca efect al stării de urgenţă. Aici trebuie amintită şi reacţia fermă în materie de politică monetară, în linie cu deciziile adoptate de alte bănci centrale.
Pe măsură ce restricţiile administrative vor fi reduse sau eliminate, vor prevala politicile pro-active, de relansare economică, într-un anume mix de tipul protecţie – stimulare.
În această abordare s-ar înscrie, de exemplu, iniţiativa SURE de la nivelul UE, ca asistenţă financiară rambursabilă menită să sprijine schemele naţionale pentru programul redus de lucru sau alte măsuri cerute de flexibilizarea ocupării forţei de muncă. Este evident faptul că, cel puţin pentru anumite sectoare economice, „repornirea” nu se va putea face, în principal din motive de cerere, la nivelul de activitate anterior crizei-corona.
România trebuie să continue să negocieze inspirat toate posibilităţile de relocare a fondurilor europene nerambursabile, care să fie orientate în 2020 către programe majore de dezvoltare, prin accelerarea investiţiilor în infrastructura de transport şi prin digitalizarea serviciilor publice, cu efecte de antrenare certe în întreaga economie.
Este de bun augur, în acest sens, Programul Operaţional de 4,5 miliarde euro dedicat sistemului sanitar, care include construirea şi dotarea a trei spitale regionale. Astfel de investiţii trebuie rapid operaţionalizate şi multiplicate şi pentru alte domenii.
În plus, într-o viitoare paradigmă a economiei securităţii – alimentare, energetice, sanitare, România are uriaşe oportunităţi de reaşezare strategică pe harta regională a lanţurilor valorice din agricultură şi industria alimentară, din energie şi din sfera resurselor, precum şi în industria dispozitivelor medicale şi cea farmaceutică.
Nu în ultimul rând, România trebuie să-şi reaşeze priorităţile în planul finanţelor publice, date fiind şi provocările majore cu care economiile lumii se vor confrunta în următorii ani în materie de stabilitate financiară şi sustenabilitate a datoriilor publice.
Odată cu primele îngrijorări asupra implicaţiilor economice ale crizei-corona, unele ţări au ales să reacţioneze cu soluţii standard, în principal monetare, precum în cazul crizelor ciclice. Ulterior, a fost evidenţiată importanţa soluţiilor dedicate economiei reale, în principal structurale, în raport cu cele de factură macro-financiară. Există deci premise majore ca şi această criză să îşi lase amprenta, mai devreme sau mai târziu, asupra sustenabilităţii datoriilor suverane. Dar prioritară este acum sănătatea oamenilor!
* * *
La începutul lunii martie a.c., înainte de declanşarea crizei sanitare, am propus Preşedintelui României constituirea unui grup de lucru interinstituţional pentru evaluarea implicaţiilor economice ale Covid-19. Astfel a fost înfiinţat, prin Memorandum al Guvernului, formatul consultativ GLI ECOROM, în cadrul căruia au fost şi sunt organizate consultări active cu toate sectoarele relevante ale mediului de afaceri din România, în vederea identificării de soluţii de protejare împotriva efectelor economice ale crizei de coronavirus.
Doresc să încurajez, şi pe această cale, transmiterea în continuare de sugestii şi propuneri în materie de soluţii din partea tuturor celor preocupaţi de perspectivele economice ale României.
