ZF 24

Electrolux renunţă la o parte din angajaţii fabricii de aragazuri din Satu Mare din cauza vânzărilor în scădere. În 1997, în anul preluării de către grupul suedez, fabrica număra circa 2.300 de angajaţi, faţă de puţin peste 900 astăzi

Electrolux renunţă la o parte din angajaţii fabricii...

Autor: Cristina Roşca

03.01.2023, 22:25 2720

Grupul suedez Electrolux va disponibiliza o parte din personalul fabricii de aragazuri de la Satu Mare, conform unui anunţ făcut pe pagina proprie de Facebook de către Instituţia Prefectului Satu Mare.

„SC Electrolux Romania SA a înştiinţat la sfârşitul anului trecut Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă ( AJOFM) Satu Mare despre iniţierea procedurilor de concediere colectivă”, conform aceleiaşi surse.

Potrivit anunţului, disponibilizările au loc în contextul în care cererea pentru electrocasnice a scăzut odată cu debutul războiului ruso-ucrainean. Mai exact, cele două ţări beligerante reprezentau pieţe importante pentru suedezii de la Electrolux, conform aceluiaşi anunţ.

„Pentru a compensa aceasta discrepanţă dintre capacitatea de producţie a fabricii si volumul în scădere de comenzi, la iniţiativa angajatorului în perioada mai-decembrie 2022, societatea a solicitat măsuri de sprijin prevăzute de OUG nr.36/2022(somaj tehnic), acordate de către AJOFM Satu Mare. În urma înştiinţării privind disponibilizarea colectivă, AJOFM Satu Mare a contactat societatea şi, de comun acord, s-au organizat întâlniri cu salariaţii afectaţi de disponibilizarea colectivă.”

Anunţul vine la scurtă vreme după ce Electrolux a finalizat o investiţie la Satu Mare. Grupul suedez, ce deţine o fabrică la Satu Mare, în nordul ţării, a inaugurat în toamna lui 2022 o nouă linite de producţie de plite în România. Astfel, capacitatea de producţie a uzinei locale a ajuns la 1,3 milioane de unităţi. Mai exact, grupul a investit în dezvoltarea producţiei deşi anunţă că nu are comenzi suficiente pentru a-şi păstra tot personalul.

Unitatea de producţie din nordul ţării, care are o istorie de peste un secol, realiza înainte de a intra în portofoliul suedezilor aragazuri sub brandul Samus, iar după preluare Electrolux a renunţat la brandul local pentru a produce sub mărcile grupului. Mai mult, a „dat” aragazurile pe plite incorporabile.

În 1997, anul preluării, fabrica număra circa 2.300 de angajaţi, faţă de puţin peste 900 în prezent.

Numărul de salariaţi include atât producţia, cât şi zona de vânzări şi distribuţie. Cei mai mulţi sunt cei din fabrică.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO