ZF 24

Electroputere ar putea trece in proprietate privata in luna august

03.07.2007, 18:40 15

Negocierile cu firma saudita Al Arrab pentru Electroputere vor fi finalizate pana la sfarsitul lunii iulie, urmand ca in luna august sa fie semnat contractul de privatizare, a declarat, astazi, vicepresedintele Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului Laszlo Gyerko.
"Nu sunt elemente care ar ingreuna procesul negocierilor la Electroputere Craiova. Daca firma saudita nu vine cu alte solicitari care necesita discutii amanuntite, putem finaliza negocierile pana la sfarsitul lunii iulie", a spus Gyerko.
El a mentionat ca firma saudita a solicitat, recent, acordul Autoritatii pentru a efectua o vizita tehnica la Electroputere.
Oficialul AVAS a confirmat ca oferta depusa de Al Arrab pentru Electroputere se cifreaza la 120 milioane euro si cuprinde atat pretul pe actiuni, cat si asumarea datoriilor si necesarul de investitii. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO