Enexus, companie specializată în execuţia proiectelor fotovoltaice de dimensiuni medii şi mari, cu capacităţi de stocare, a raportat o cifră de afaceri de aproximativ 23 milioane euro în 2024, de 10 ori mai mare decât în 2023.
Compania a contractat peste 250 MW din surse regenerabile prin 5 proiecte finalizate şi alte 7 aflate în diverse stadii de execuţie în România şi are proiecte în pregătire care totalizează peste 350 MW.
Anul trecut, divizia EPC a generat aproximativ 90% din cifra de afaceri a companiei. Restul a provenit din activităţi de dezvoltare de proiecte — inginerie, achiziţii, execuţie, operare şi mentenanţă tehnică a parcurilor solare, în principal pentru investitori din Turcia şi sudul Europei.
„Alături de Enexus, investitorii în energie regenerabilă reuşesc să-şi valorifice mai eficient capitalul, prin proiecte racordate la reţea care generează profit într-un timp cât mai scurt. În plus, avem un model de afaceri care ne permite să scalăm rapid proiecte de dimensiuni medii, mai eficient decât mulţi alţi jucători din regiune”, ” a declarat Mesut Güler, CEO Enexus.
Clienţii dezvoltatorului de proiecte regenerabile includ parteneri care îşi extind portofoliul de proiecte fotovoltaice şi îşi diversifică profilul energetic, noi consumatori industriali sau investitori privaţi orientaţi spre randamente sigure pe termen lung.
„Lucrând cu clienţi antreprenoriali şi industriali deopotrivă am învăţat că toţi îşi doresc claritate, viteză şi parteneri de încredere. Fie că îşi extind proiectele sau intră pe noi pieţe, rolul nostru este să simplificăm procesul, să accelerăm recuperarea investiţiei şi să ne asigurăm că fiecare proiect este scalabil si profitabil” menţionează Iulia Meiroşu, CFO Enexus.
Pentru 2025, compania şi-a propus să depăşească nivelul de 600 MW capacitate instalată, să consolideze operaţiunile în regiunea Mării Negre şi să integreze soluţii de stocare în toate proiectele majore ale companiei. De asemenea, Enexus vizează diversificarea portofoliului de investitori şi extinderea în pieţele emergente, în paralel cu creşterea echipei.
„Enexus rămâne un partener de încredere pentru investitorii în energie verde care urmăresc să intre pe piaţa din România şi în regiunea Mării Negre, oferind execuţie rapidă, expertiză locală şi angajament pentru performanţa pe termen lung a activelor.” spune Alina Ştefan, CCO Enexus.
Compania dezvoltă proiecte în România, Turcia, Italia şi Ucraina, iar incepând cu 2025 vizează extinderea în pieţe emergente.